Clubul de fotbal FC Rapid, acum în Liga a II-a, a anunţat pe un site de socializare, că fostul său jucător, Rică Răducanu (74 de ani), este infectat cu noul coronavirus şi se află în prezent internat în spital.

"Suntem lângă legenda noastră Rică Răducanu, cel care este internat în spital alături de soţia sa, ambii având COVID-19. Însănătoşire grabnică!", se arată pe pagina oficială de Facebook a grupării giuleştene.

În vârstă de 74 de ani, Necula Răducanu, cunoscut sub numele de Rică Răducanu, a făcut parte din echipa care cucerea primul titlu din istoria clubului Rapid în 1967. El a mai jucat în cariera sa la formaţiile Sportul Studenţesc, Steaua, CSM Reşiţa, FC Baia Mare, Autobuzul Bucureşti şi Spartac Bucureşti.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri