Emma Răducanu a învins-o pe Leylah Fernandez, scor 6-4, 6-3, și a câștigat ediția din 2021 a US Open, un grand slam a cărui finală a fost disputată între două jucătoare aflate pe locurile 150 și 73 în clasamentul WTA. Emma Răducanu s-a impus la US Open venind din calificări, fără set cedat.

Este prima britanică ce câștigă un titlu de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon, și prima britanică, după mai bine de jumătate de secol, care își adjudecă titlul la US Open, tot după Virginia Wade, în 1968.

Victoria ei, recompensată cu 2.000 de puncte WTA, o va propulsa de luni tocmai pe locul 23 în clasamentul mondial. În plus, devine milionară. În contul ei vor intra 2,5 milioane de dolari. În urmă cu numai câteva luni încă se ducea la școală și învăța din greu.

Emma Răducanu s-a născut în Toronto, Canada, tatăl său fiind din România, iar mama din China. Pe când Emma avea 2 ani, întreaga familie s-a mutat în Marea Britanie. Recent, sportiva a declarat presei din Marea Britanie că vine de câteva ori pe an în România, la bunica sa, și că îi place foarte mult mâncarea autohtonă, scrie Digi24.ro.

Emma Răducanu, felicitată de Regina Angliei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, premierul Boris Johnson, dar și ducii de Cambridge, William și Catherine, au felicitat-o, în miez de noapte, pe sportiva cu origini românești, după succesul remarcabil de la US Open 2021.

”Te felicit pentru succesul obținut la Campionatul de tenis Open al Statelor Unite. Este o realizare remarcabilă la o vârstă atât de fragedă și este o dovadă a muncii și dedicării tale!”, se arată în mesajul oficial al Casei Regale.

În mesaj se mai spune că victoria Emmei de la Flashing Meadows va însemna și un exemplu pentru copiii care vor dori să facă tenis de performanță.

Emma Răducanu, prima reacție după câștigarea US Open

”Vreau s-o felicit pe Leylah, a jucat un tenis incredibil, a învins jucătoare de top aici. A fost un nivel foarte ridicat aici, sper să jucăm și alte finale, la același nivel. Am stat trei săptămâni aici, cu echipa alături de mine, le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat de-a lungul anilor. Și, mai mult, vreau să le mulțumesc celor din New York, pentru că m-au făcut să mă simt ca acasă. Leylah a jucat un tenis foarte bun, mereu luptă, de aceea a ajuns în finală. Știam că trebuie să lupt, am rămas foarte atentă pe ceea ce am de făcut și m-am concentrat pe atitudine, asta contează foarte mult”, a declarat Emma Răducanu după meciul cu Leylah Fernandez.

Sursa foto: Emma Răducanu Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri