Consiliul Local Sector 1 ar putea decide, în şedinţa de joi, diminuarea temporară, pe o durată de şase luni, a frecvenţelor pentru măturat, spălat, stropit şi întreţinere din programul de salubrizare stradală.

O altă hotărâre ar putea fi luată cu privire la zonele de trafic pietonal intens, prevăzute în contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate din Sectorul 1 încheiat în iunie 2008 cu Romprest Service SA.

Potrivit referatului de aprobare al proiectului de hotărâre, efectele preconizate prin acest proiect sunt diminuarea cheltuielilor cu salubritatea stradală pe o perioadă de 6 luni şi asigurarea continuităţii serviciului public de salubrizare în condiţiile "constrângerilor bugetare existente şi estimate în perioada următoare".

O adresă din 18 decembrie 2020, iniţiată de Direcţia Generală Administraţie Publică Locală, face referire la constrângerile bugetare existente la nivelul Sectorului 1 aferente anului 2020, precum şi la impactul major al cheltuielilor cu salubrizarea, în procent de 28% din încasarea efectivă a veniturilor pentru anul 2020.

În referat se arată că cheltuielile realizate în 2019 pentru plata serviciului public de salubrizare desfăşurat în baza contractului cu Romprest se ridică la aproape 174 de milioane de lei, iar mai mult de 75% din această sumă a fost plătită pentru salubrizarea stradală.

Proiectul de hotărâre stipulează că, în cazuri justificate, în vederea asigurării sănătăţii publice şi a protecţiei mediului, operatorul de salubritate intervine, suplimentar faţă de programele activităţii de măturat, stropit, spălat şi întreţinere a căilor publice, în baza comenzii comunicate de salariaţii Poliţiei Locale.

Conform proiectului, în cele şase luni de diminuare temporară a frecvenţelor de măturare a străzilor, Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului va desfăşura un program de responsabilizare civică a populaţiei privind menţinerea curăţeniei pe drumurile publice, utilizând inclusiv voluntari. Programul de responsabilizare poate continua şi după cele şase luni.

Primarul Sectorului 1 este împuternicit să semneze un act adiţional la contractul cu Romprest în care este trecut că după cele şase luni se revine la prevederile anterioare privind frecvenţele de măturare, dacă părţile nu convin altfel.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri