Premierul Florin Cîţu a declarat că bugetul acordat în 2021 cultelor religioase reprezintă o sumă care "vine şi susţine acest sector" şi nu reprezintă o reducere foarte mare a fondurilor, având în vedere, între altele, şi faptul că anul trecut acest domeniu a beneficiat de "o alocare istorică", scrie Agerpres.

"Anul trecut a fost o alocare, o măsură istorică, dar, dacă vă uitaţi în ultimii ani, nu este o reducere foarte mare a bugetului, nu are niciun fel de conotaţie. Este o sumă pe care am discutat-o de la început cu cultele, este o sumă care vine şi susţine acest sector. Nu am avut o critică din partea sectorului, deci nu am avut aceste probleme", a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat în legătură cu dezbaterile din spaţiul public despre o aşa-zisă reducere a bugetului acordat cultelor.

Cât despre bugetul Sănătăţii, premierul a susţinut că acesta ar fi de aproape 57 de miliarde de lei, iar la învăţământ sunt alocate cu 2,2 miliarde de lei mai mult decât în 2020.

"Am avut şi eu acea nedumerire cum nimeni nu înţelege că un buget care arată 11,43 de miliarde anul acesta e mai mare decât 10,5 anul trecut şi mai mare decât 9 în 2019. Dar ar trebui să ne uităm la domenii. Şi aici problema este că avem Ministerul Sănătăţii, dar avem şi autorităţi locale care cheltuiesc bani şi au şi spitale în subordine, avem şi ministere care au spitale în subordine şi avem şi Casa Naţională de Sănătate. V-am spus că la Sănătate, în buget, anul acesta, sunt aproape 54 de miliarde de lei, la Educaţie încă nu am primit suma. La fel şi acolo, sunt cheltuieli pe care le fac autorităţile locale, sunt cheltuieli pe care le face ministerul. Trebuie să ne uităm la întreg domeniul şi o să revin cu suma exactă pentru Ministerul Sănătăţii, dacă o găsesc, până la finalul discuţiei, o să vă spun cât este la Educaţie. La Sănătate v-am spus că este aproape 54 de miliarde de lei. Nu, de fapt, 57 de miliarde de lei, mă scuzaţi! La sectorul învăţământ sunt 40 de miliarde alocate, cu 2,2 miliarde de lei mai mult decât în 2020", a susţinut Florin Cîţu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri