VIDEO: ÎPS Teodosie: Autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului susține ferm că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza evoluției nefaste a COVID-19 și le transmite credincioșilor să lupte împreună și să-și mărturisească în aceste momente credința.

Declarația Arhiepiscopului Tomisului a fost transmisă în contextul în care la începutul acestei săptămâni, au apărut mai multe discuții în spațiul public referitoare la posibilitatea introducerii unor noi restricții care să ajute la scăderea numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus. ÎPS Teodosie spune că statul nu are niciun drept asupra proprietăților bisericești.

Citește și: Peste 90% din români cred în Dumnezeu, indiferent de religie sau confesiune

„Iată și noi suntem amenințați în aceste zile căci, cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința. Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă celor ce ne rugăm. Cei care nu pot și nu știu să se roage pot să spună orice, dar noi ne vom ține rânduiala”, a anunțat ÎPS Teodosie, potrivit Digi24.

Citeste si:
Arhiepiscopul Argeşului îl contrazice pe Teodosie: Femeia e egală...
Liderii religioși „se bat” în...
Sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri