Protest la metrou: STB suplimentează numărul de autobuze

Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu.

Măsura este determinată de greva spontană a sindicatului de la metrou care a blocat circulaţia trenurilor, potrivit Agerpres.

"Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) a dispus vineri dimineaţa ca cei trei operatori care asigură transportul public să ia toate măsurile necesare pentru preluarea fluxurilor de călători prin transportul de suprafaţă, ca urmare a protestului spontan organizat de lucrătorii de la metroul bucureştean. Astfel, Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu", se precizează într-un comunicat al TPBI.

TPBI precizează, de asemenea, că monitorizează fluxurile de călători şi va dispune măsuri suplimentare, în funcţie de fluctuaţii.

De asemenea, se vor menține în traseu vehiculele care erau programate să se retragă, pentru a mări capacitatea de transport în perioada dintre orele de vârf. Suplimentar, STB SA va crește capacitatea de transport pe inelul central, prin întoarcerea alternativă a tramvaielor din linia 1 la Banu Manta.

Totodată, se vor reintroduce operativ liniile de autobuz 135, 143, 243, 330, 182, 232, R409 și R439 pe calea de rulare a liniilor de tramvai pentru a mări viteza de circulație și implicit, capacitatea de transport. STB SA va monitoriza pe parcursul acestei zile liniile care converg în zona stațiilor de metrou în zonele Pipera, Militari, Berceni, și va suplimenta operativ cu vehicule din alte linii slab solicitate pentru a asigura transportul călătorilor.

Circulaţia trenurilor de metrou este blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

Citește mai multe despre greva la metrou AICI.

Citeste si:
Revista presei, 15 noiembrie: 500 de romani au fost pagubiti cu...
Revista presei, 15 noiembrie:...

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri