Metrorex avertizează că săptămâna viitoare vor începe procedurile de evacuare a spaţiilor comerciale existente în staţiile de metrou, întrucât termenul acordat pentru eliberarea acestora expiră la miezul nopţii, informează Agerpres.

"Compania Metrorex avertizează, pe această cale, că termenul acordat pentru eliberarea spaţiilor comerciale, care funcţionează ilegal pe domeniul public al statului, expiră la miezul nopţii. Contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent", potrivit unui comunicat al transportatorului subteran, citat de Agepres.

Conform sursei citate, aceste magazine situate în staţii reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa călătorilor şi a infrastructurii de metrou, deoarece constituie obstacole în calea de evacuare în caz de urgenţă, îngreunează accesul la hidranţii interiori şi nicio construcţie după 2010 nu are aviz ISU.

"Pentru corecta informare a publicului, reiterăm faptul că staţiile de metrou reprezintă proprietate publică a statului, dată în concesiune companiei Metrorex. Ocuparea fără drept a domeniului public al statului este o încălcare flagrantă a legii. Lipsa autorizaţiei de construire şi nerespectarea normativelor de siguranţă reprezintă o adevărată urgenţă de siguranţă şi ordine publică", susţin reprezentanţii Metrorex.

Retail jobs

Sursa foto: Sundry Photography / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri