Terapia despre nimic | Bazinele de plutire care te fac să nu mai simți că exiști

Facebook, Instagram, TikTok și alte platforme similare ne leagă unii de alții. Ne fac cunoștință cu oameni noi, în timp ce notificările și scrolluitul interminabil prin newsfeed-uri ne țin conectați. Telefoanele ne anunță de fiecare dată când cineva ne scrie, când cineva postează o fotografie sau când cineva îi comentează altuia. Totuși, într-o lume în care toate aproape toate relațiile sociale s-au comprimat în buzunarele noastre, în dispozitive mici care țipă la noi și care nu ne lasă să fim singuri decât dacă le oprim, oamenii caută nimicul - o deconectare, o izolare completă în care să poți fii doar cu tine.

Terapia prin plutire se bazează pe izolare și pe deprivare senzorială. E o idee care a apărut în anii `50. Pe scurt, ești băgat într-un bazin de plutire, destul de mare cât să poți sta culcat, cu mâinile întinse. În bazin e apă cam până la genunchi, dar care e plină de sare EPSOM (o sare îmbogățită cu magneziu). Nivelul de salinitate e cel similar cu Marea Moartă, destul cât să nu poată să trăiască aproape niciun microorganism și destul cât să poți să plutești fără să faci niciun efort. Trebuie să te întinzi și să stai pe spate fără să atingi nimic și fără să-ți încordezi nicio parte din corp. Doar să plutești.

Apa și aerul din bazin sunt la temperatura pielii, astfel încât să nu îți dai seama unde ți se termină corpul și unde începe apa, îmi explică Georgiana Balu, șefa de la Zen Float, un centru de plutire din București care a apărut 2018 și împătimită a terapiei prin plutire, cu câteva sute de sesiuni la activ.

„E un mediu nou. E ceva ce n-ai mai simțit de când ai fost în burtă la mama”, spune Georgiana. În România experiența te costă în jur de 150-200 de lei per plutire, dar majoritatea centrelor au oferte la pachete de câte trei plutiri, tocmai pentru că, din spusele Georgianei, prima ședință e de acomodare.

De ce vrem să fim izolați

În spatele plutirii în bazine izolate pare că e un concept contradictoriu. De-a lungul timpului izolarea a fost folosită ca o metodă de tortură sau de pedepsire. Închisorile se bazează pe un principiu similar - izolarea față de restul comunității. În plus, în SUA deținuții care nu respectă regulile din închisoare pot ajunge să stea câteva zile, săptămâni sau chiar ani, singuri, în camere mici și lipsite de lumină.

Citeste si:
Românii sunt cei mai stresați angajați din regiune, dar ultimii la...
Românii sunt cei mai stresați...

Totuși, Peter Suedfeld, un psiholog specializat în domeniul deprivării senzoriale, a explicat pentru publicația Discover Magazine faptul că nu există neapărat o asemănare între izolarea folosită în scopuri punitive și deprivarea senzorială folosită în bazinele de plutire.

În realitate, nici la pușcărie și nici în metodele de tortură nu ești deprivat senzorial, ba chiar dimpotrivă. În medii izolate, chiar și cea mai mică fărâmă de lumină sau de zgomot se amplifică și se transformă într-o suprastimulare.

Deprivarea senzorială ne relaxează. Nu are efecte miraculoase, dar reduce depresia, stresul și anxietatea în timp ce ne crește optimismul și calitatea somnului. Chiar dacă evoluția ne-a ajutat să cucerim planeta pentru că suntem ființe cu abilități sociale puternice, pare că vrem în continuare să fim singuri. Chiar și izolarea venită odată cu carantina și cu pandemia are părți pozitive. În ciuda unei crize globale, unii oameni se simt mai relaxați, în special cei anxioși pentru care normalitatea pre-pandemică era mult mai chinuitoare decât situația de acum. După o zi întreagă de muncă, fiecare visează să ajungă acasă, să stea singur sau cu persoanele apropiate și să se deconecteze.

Citeste si:
MedLife lansează Clinica Medicală Mobilă. Ce consultații pot avea loc
MedLife lansează Clinica...

Om care plutește într-un bazin / Shutterstock

În spatele blocurilor de lângă Vatra Luminoasă, din sectorul 2, e o mică oază în care cobori la un demisol. Zen Float e un centru de plutire înființat de Georgiana Balu, o fostă angajată la bancă care s-a săturat de viața monotonă și care a descoperit plutirea 2015.

Cum ajungi să vrei să construiești un centru de plutire

„De când am fost prima oară la un centru de plutire am zis că asta vreau să fac. Lucram într-o bancă și mi-am dat seama că nu știu să fac nimic și că nu ajut oamenii.”, îmi explică Georgiana pe canapeaua din holul Zen Float. Spune că e nevoie de vreo 3 plutiri ca să înțelegi cât de mult te poate ajuta terapia. Cea mai mare problemă este că nu suntem obișnuiți cu relaxarea completă și că mulți oameni stau cu gâtul încordat atunci când plutesc, dar se dezobișnuiesc rapid de încordare.

E terapia despre nimic. Creierul tău percepe că tu levitezi undeva, că ești în imponderabilitate.

Citeste si:
Efectul remarcabil de a nu face nimic
Efectul remarcabil de a nu...

Georgiana Balu, fondator Zen Float Spa

Georgiana a aflat despre centrele de plutire 2015, atunci când de-abia au început să apară prin România. A citit pe net o teorie care spunea că avem în corpul nostru toate substanțele care pot să ne altereze realitatea și să ne dea o „stare de conștiință mai înaltă”. Știința nu poate să confirme ideea acestei stări de conștiințe superioare, dar în același timp deprivarea senzorială are efecte puternice și poate să îți dea halucinații (atunci când ești izolat foarte mult timp) sau să te facă să te gândești mai mult la lucruri pe care le ignori.

După ce a plutit prima oară a început să își pregătească afacerea. A continuat să lucreze la bancă pentru a avea bani în continuare. După a intrat în concediu maternal și a avut timp să investească și mai mult timp în visul ei de a-i ajuta pe oameni. A găsit un spațiu în București, l-a amenajat și apoi a cumpărat bazinele. Sunt trei la număr. Două care arată normal, ca niște mici beciuri cu lumină albastră și cu apă, și una în formă de piramidă care arată mai spectaculos. Când ajungi la centru vorbești cu Georgiana, te descalți la intrare și îți iei niște șlapi, apoi mergi să faci un duș și intri în bazin (îmbrăcat sau nu). Poți să stai o oră sau 90 de minute, dar Georgiana spune că sunt clienți pe care îi lasă să stea mai mult. Oricum nu percepi timpul.

Bazinul piramidă de la Zen Float

„Am avut un client care a înțeles că stă 20 de minute, nu 90 de minute. Când a ieșit a spus că a simțit de parcă a stat doar câteva minute. Când s-a uitat la ceas a rămas uimit”, îmi spune Georgiana.

Centrele sunt igienice. Apa e recirculată și filtrată. În plus, canitatea de sare, vreo 500 de kilograme per bazin, omoară majoritatea bacteriilor

În timpul în care vorbeam, Georgiana s-a dus la interfonul pe care îl are la biroul de la centru. Trebuia să cheme un client care era în bazin de vreo 90 de minute. Pornește microfonul și îi strigă numele. Odată, de două ori, de trei ori. Niciun răspuns. A patra oară se aude o voce speriată, trezită din somn.

„- Să te pregătești să ieși, ok?”. Răspunsul vine printre râsete. „Da, da… Mulțumesc, mulțumesc”.

Georgiana revine și îmi spune că fiecare experiență în bazin e unică. De fiecare dată e diferit.

Când ies din bazin se schimbă toată perspectivă. Se întâmplă să intru și să fiu deprimată și când ies să nu știu ce problemă aveam. Îți dă un reset. Mi-e foarte greu să-mi imaginez viața fără să am un bazin.

A schimbat-o total. Povestea ei e uimitoare, dar pare mult mai credibilă atunci când clientul iese din bazin. Râde, îi tremură vocea și pare dezechilibrat.

„A fost incredibil”. Spune că nu știe dacă a dormit sau nu, că a fost undeva între. Izbucnește în râs incontrolabil și mulțumește în continuu. După câteva minute de dialog în care e greu să îi înțelegi cuvintele, se încalță, mulțumește din nou și pleacă. Cam așa e pentru majoritatea persoanelor care intră pentru prima oară într-un bazin de plutire.

Ce simți atunci când ești izolat într-un bazin de plutire

Inițial am vrut să aud de la Georgiana povestea fiecărei plutiri, să înțeleg ce simte cineva care e deprivat senzorial, care stă într-un mediu în care simte că plutește, doar cu el. Pare incredibil de înfricoșător. Una dintre cele mai mari frici pe care le avem este să stăm cu noi, să fim împreună cu fricile, anxietățile și grijile pe care le ascundem în fiecare zi, pe care le înghesuim într-un colț al minții și pe care le lăsăm acolo. Fricile acelea care te fac să plângi sau să te simți rău atunci când îți aduci aminte de ele ar putea să iasă și să te consume, să fie partenerii tăi de baie într-un mediu întunecat în care n-ai niciun telefon și nicio aplicație care să-ți distragă atenția și să te obosească. Ești tu cu tine.

Cum arată interiorul unui bazin de la Zen Float

Mi-a spus că nu poate să-mi explice.

„E ceva ce nu poate fi descris cu cuvinte”, mi-a tăiat-o scurt.

Într-un articol publicat în New York Times, Kyle Chayka, autor al cărții „The Longing for Less: Living with Minimalism”, o carte despre dorința omului de a se îndrepta spre minimalism, explică faptul că bazinele de plutire s-au transformat într-o adaptare a realității, nu într-o portiță de scăpare din ea. O soluție de odihnă și de procrastinare într-o societate în care ineficiența și pierderea de timp nu este acceptată. Dar una dintre cele mai mari dorințe ale oamenilor este să stea degeaba. În timpul pandemiei s-a răspândit expresia „Revenge Bedtime Procrastination”, sintagmă care descrie timpul pe care îl petreci în pat, înainte să te culci, cu ochii în telefon și cu scrolluit interminabil pe Instagram, TikTok sau pe Facebook. E motivul pentru care nu reușești să te culci înainte de miezul nopții chiar dacă te pui în pat de la ora zece.

În plus, tot New York Times vorbea despre emoția care ar putea domina anul 2021. Se numește „Languish” și în română s-ar traduce ca un fel de slăbiciune. Google Translate spune că cel mai potrivit termen este să „lâncezești”, să fii slăbit de puteri. E o emoție care este între depresie și fericire. E lipsa stimulilor și a senzațiilor, senzația că nu e nicio speranță și niciun motiv de fericire. Nu e depresie, dar e calea înspre ea.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Andrei Petre
Andrei e un tânăr reporter care lucrează în presă de aproape patru ani. Crescut în presa independentă, a învățat bazele jurnalismului la Casa Jurnalistului , ca mai apoi să-și croiască un drum pe la publicațiile independente din România. Chiar dacă a spus că nu o să lucreze niciodată în presa "mainstream", a ajuns la Wall-Street.ro ca să se disciplineze și să își antreneze scriitura. Încearcă să înțeleagă modul în...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri