A început elefantFest. Până pe 30 mai găsești la cel mai mare târg online de carte din România ultimele noutăți lansate de editurile din țară și din străinătate, de la titluri de ficțiune, până la titluri de dezvoltare personală, business sau cărți pentru copii.

Peste 120 de evenimente culturale online te așteaptă în aceste zile la elefantFest.

Mai jos este o scurtă selecție a celor mai importante cinci cărți de business pe care nu trebuie să le ratezi la această ediție:

ROBERT KIYOSAKY
GHID DE INVESTIȚiI. CUM SĂ INVESTEȘTI Ca UN OM BOGAT. EDIȚIA A II-A

Robert Kiyosaki a schimbat felul în care milioane de oameni din întreagă lume se gândesc la finanțe. Opiniile lui contrazic adesea învățăturile clasice, fiind cunoscut pentru sinceritate, nonconformism și curaj. Este privit la nivel mondial că un susținător pasionat al educației financiare.

Această carte conține sfaturi despre cum poți reduce riscul atunci când investești, cum îți poți transforma venitul regulat într-un venit pasiv sigur și ideile în afaceri de milioane de dolari și despre cum poți deveni investitor. Înțelegerea principiilor cheie ale investițiilor este primul pas către crearea și creșterea bogăției. Această carte oferă îndrumări, nu garanții, pentru a ajuta pe oricine să înceapă procesul de a deveni un investitor activ pe drumul spre libertatea financiară.

CHRIS VOSS, TAHL RAZ
ARTA NEGOCIERII. TEHNICILE NEGOCIATORULUI ȘEF DE LA FBI. ÎNVAȚĂ DE LA CEL MAI BUN CUM SĂ IEȘI ÎNVINGĂTOR DIN ORICE NEGOCIERE

Arta negocierii prezintă detaliat strategiile de negociere care l-au ajutat pe Chris Voss, negociatorul șef al FBI, să salveze vieți în situații extreme. De la confruntări între cele mai temute clanuri din Haiti, până la jafuri armate petrecute în inima New York-ului, toate încheiate cu succes datorită tehnicilor aplicate de acesta. Negociatorul de talie mondială Voss îți arată cum să aplici aceste metode în viața de zi cu zi, la locul de muncă, în relația cu partenerul și în orice alt domeniu important pentru tine.

Cartea e un manual captivant al principiilor de negociere selectate din remarcabila carieră a lui Chris Voss. Printre cei care au aplicat cu succes aceste tehnici de negociere se numără oameni de afaceri care generează profituri de milioane de dolari, studenți care au obținut locuri de muncă mai bune și chiar părinți în relațiile cu copiii lor.

DON TAPSCOTT, ALEX TAPSCOTT
REVOLUȚIA BLOCKCHAIN. DESPRE FELUL ÎN CARE TEHNOLOGIA AFLATĂ LA BAZA BITCOINULUI TRANSFORMĂ BANII, AFACERILE ȘI LUMEA. EDIȚIA A II-A

Revoluția blockchain: despre felul în care tehnologia aflată la baza bitcoinului transformă banii, afacerile și lumea este ca un atlas al monedelor virtuale. Este o lectură obligatorie pentru toți cei care vor să știe cum va arată lumea de mâine.
Potrivit celor doi autori, ne aflăm într-un moment esențial al istoriei în care se pun bazele marilor schimbări care vor însemna viitorul nostru pe această planetă. Bitcoinul și blockhainul vor face parte din acest viitor, iar cartea de față îți va furniza toată informația de care ai nevoie pentru a înțelege ce sunt, cum funcționează și ce potențial enorm au de a schimba complet lumea de mâine.

SETH GODIN
TOȚI MARKETERII SUNT MINCINOȘI. TALENTUL DE A SPUNE POVEȘTI AUTENTICE ÎNTR-O LUME SCEPTICĂ. EDIȚIA A II-A

Toți marketerii spun povești. Iar când o fac așa cum trebuie, îi credem. Și dacă îl ascultăm pe Seth Godin, adevărații marketeri nu vorbesc despre date tehnice, nici măcar despre beneficii. Dimpotrivă, ei spun o poveste – una în care vrem să credem, indiferent dacă are sau nu legătură cu realitatea.
Marketerii dau greș atunci când joacă murdar și sunt egoiști, după cum o dovedesc telemarketerii, companiile producătoare de țigarete și politicienii corupți. Dacă povestea nu este autentică, atunci marketerii încalcă limita dintre iluzie și fraudă.
Pentru a nu ajunge la stâlpul infamiei în lumea afacerilor, Seth Goldin le oferă specialiștilor în marketing trei întrebări de control: „Care e povestea ta?”, „Vor crede în această poveste cei care au nevoie de ea?”, „Este adevărată povestea ta?”.
Seth Godin este unul dintre cei mai vânduți autori de cărți de afaceri. Prima lui carte care i-a adus popularitate aborda subiectul marketingului permisiunii.

JOHN MAXWELL
LIDERII BUNI PUN ÎNTREBĂRI EXTRAORDINARE

Importanța întrebărilor ca instrument de învățare este recunoscută încă de pe vremea lui Socrate, care credea că practica disciplinată a întrebărilor ce implică gândirea dă posibilitatea discipolului să examineze ideile în mod logic și să le determine validitatea. Cartea ne va ajuta să ne evaluăm obiectiv poziția în care ne aflăm, pentru a ne structura un plan eficient prin care să ne atingem obiectivele.
John Maxwell stăpânește arta de a pune întrebări, folosindu-le pentru a învăța, a se conecta cu oamenii, a-și îmbunătăți echipa și a dezvolta idei mai bune. Întrebările i-au schimbat literalmente viața.
Care sunt întrebările pe care ar trebui să și le pună un lider? Ce întrebări ar trebui să pun membrilor echipei? Cum îmi pot descoperi obiectivul suprem că lider? Care este cel mai bun obicei de leadership pe care ar trebui să îl pun zilnic în practică? Cum să motivez o persoană lipsită de motivație? Cum să colaborez cu un lider dificil, care nu are nici un fel de viziune? Iată tot atâtea întrebări la care ne răspunde renumitul specialist în leadership, oferindu-ne încă o dată un adevărat ghid care să ne ajute să ne atingem potențialul maxim.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri