Aplicația 24pay, dezvoltată de compania PTP Online, care permite celor care folosesc transportul în comun din Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Timișoara să achite titlul de călătorie cu telefonul, este disponibilă pentru plata călătoriilor cu transportul public din Municipiul București, în cadrul unui parteneriat încheiat cu STB SA.

Aplicația a fost lansată în martie 2018, iar plățile pentru achiziționarea biletelor sunt derulate prin parteneriat exclusiv cu Banca Transilvania, utilizând soluția acesteia de plată cu cardul.

”Misiunea noastră rămâne cea de a deveni aplicația preferată de plată a românilor și de a extinde la nivel național posibilitatea de a achita transportul în comun, simplu și rapid, cu ajutorul telefonului. Lansarea serviciului în București reprezintă un pas important în această direcție și sperăm să primim din partea călătorilor bucureșteni același feedback pozitiv de care ne bucurăm în celelalte orașe”, a declarat Dan Cernea, director general PTP Online.

În aplicație, în cadrul secțiunii Transport Public – București, vor fi disponibile atât călătorii Urbane, Regionale și Expres, abonamente Urbane de 1 zi, 7 zile și 15 zile, cât și abonamente lunare Urbane, Regionale si Expres. Călătorii vor urma următorii pași: selecția titlului de călătorie dorit, selectarea valabilității, și confirmarea tranzacției. Ulterior, titlul de călătorie va fi disponibil în secțiunea Portofel, iar detaliile tranzacției vor fi disponibile în secțiunea Istoric.

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android & iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play, App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard.

24pay a depășit 5 milione de tranzacții în aproximativ 2 ani de la lansare, are peste 500.000 de instalări, iar lunar sunt realizate prin intermediul său peste 250.000 de tranzacții.

Sursa foto: LCV / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri