Mai este puțin și vine weekend-ul, vremea frumoasă ține cu noi, iar evenimentele se țin în toi în această vară, mai ales după un an cu atât de multe spectacole amânate și anulate. În cazul în care nu vrei să pleci la mare pentru că plaja din Mamaia nu este pe gustul tău, am realizat o listă cu o serie de evenimente care vor avea loc în București, în weekendul 17-18 iulie.

Concertele sunt la putere în această vară

Festivalul de Jazz EUROPAfest 2021 are loc între 17-18 iulie, de la ora 20:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), București. Cei care vor să participe ar trebui să ajungă cu o oră înainte de începerea evenimentului.

Festivalul este dedicat atât pasionaților, cât și celor care vor să asculte și un altfel de gen muzical.Se va cânta și se va asculta jazz tradițional, New Orleans jazz, swing, bebop, cool jazz, latin jazz, fusion, soul jazz, free jazz, modal jazz sau contemporancu trupe din Argentina, Aruba - Insula Caraibe, Azerbaidjan, Australia, Austria, Brazilia, Columbia, Coreea de Sud, Cuba, Elveţia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și Ucraina.

Preț bilete: 100 lei pentru VIP și 70 lei pentru Categoria 1.

În acest weekend, pe 17 iulie, va avea loc spectacolul organizat de Bucovina & Dor de Duh, la Arenele Romane. Concertul are loc de la ora 19:00, iar intrarea începe de la 18:45. Conform normelor în vigoare date de Guvernul României, evenimentul este disponibil doar pentru fanii vaccinați.

Citeste si:
Ce poți face în București în weekend, după ce orașul a intrat în...
Ce poți face în București în...

Preț bilete

  • Earlybird - 59 lei
  • Presale 1 - 69 lei
  • Presale 2 - 79 lei
  • Presale 3 - 89 lei
  • La intrare - 100 lei
  • Supliment Meet & Greet (valabil doar cu bilet deja cumpărat) - 100 lei

Program:

  • 18:45 - Open Doors
  • 19:00 - 19:30 - Neon Prophecies
  • 20:00 - 21:20 - Dordeduh
  • 21:40 - 23:00 - Bucovina

Reguli de acces:

Participanții trebuie să vină cu dovada de test rapid nu mai veche de 24 de ore / test RT-PCR făcut în ultimele 72 de ore, teste făcute în locuri ACREDITATE, cu dovada de anticorpi (pentru persoanele care se afla între a 15-a și a 90-a zi de la confirmarea infectării) sau cu dovada de vaccinare printată pentru fanii deja vaccinați pana la data de maximum 6 iulie.

Citeste si:
NEWS ALERT: Timișoara intră în carantină pe timp de noapte în weekend
NEWS ALERT: Timișoara intră...

Organizatorii menționează că NU va exista testare rapidă la intrare în ziua concertului. La cumpărarea biletelor veți fi rugați să bifați cum veți veni la show: cu dovada de vaccinare printată, dovada de test rapid/PCR printată sau cu dovada de anticorpi, tot printată.

Pe 18 iulie, Mihai Mărgineanu & Banda va cânta la Quantic Club, de la ora 20:00. Prețul pentru un bilet la concert înainte de ziua evenimentului este de 85 lei, iar sâmbătă ajunge la 100 lei: Mihai Mărgineanu (voce), Cristi Horia (vioară), Vlad Andrei (chitară electrică), Michele Vișan (chitară acustică), Vasile Malic (chitară bas), Nicu Dumitrescu (percuție) și Florin Ionescu (tobe).

Piese de teatru la Teatrul Național "I. L. Caragiale" București (TNR)

Pentru că pandemia încă nu s-a încheiat, cei care vor să partipe la teatru trebuie să respecte anumite reguli, conform informațiiloe TNR:

  • Purtarea măștii (medicală / nonmedicală) pe toată durata evenimentului, începând cu intrarea în foaier și pe toată durata spectacolului, până la părăsirea clădirii. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  • Termoscanarea se va face de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru.
  • Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane - de la intrarea în teatru, în sălile de spectacol, la toalete și la ieșirea din sală.

Printre piesele care vor avea loc în acest weekend se numără:

Citeste si:
Rata de incidență în București a depășit 4/1000 de locuitori
Rata de incidență în...

Omul care a văzut moartea

Sâmbătă, 17 iulie

Durata: 2 ore

Regia: Dan Tudor cu Costel Constantin Adela Mărculescu

Prețul bilet: 43.70 lei

Scenariu: Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea? Deznodământ tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este până la urmă omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş?

Micul infern

Sâmbătă, 17 iulie, de la ora 19:00

Durata: 2 ore și 30 minute

Regia: Mircea Cornișteanu. Distribuția: Rodica Popescu Bitănescu Ilinca Goia, Iuliana Moise

Preț bilet: 43.70 lei

Scenariu: Cea mai cunoscută piesă a lui Mircea Ștefănescu ne prezintă universul mic-burghez al unei familii tipice din capitală, dintre anii 1908-1948. Sunt surprinse trei perioade distincte și evoluția acestei mici lumi familiale pe parcursul unei vieți. Primul act surprinde aniversarea a 5 ani de căsnicie a proaspătului cuplu, într-un moment de criză familială, în prag de divorț – datorat demisiei Căpitanului Vernescu din cadrul armatei. În actul al 2-lea, după 25 de ani, familia trece printr-o altă criză, de data aceasta generată de amenințarea pe care o reprezintă secretara actualului avocat Vernescu. În actul 3, după o viață petrecută împreună, după 45 de ani de căsnicie, după copii și nepoți, după griji și bucurii, toate personajele „micului infern” privesc înapoi cu nostalgie și cu bucuria că încă sunt împreună.

50 de secunde

Sâmbătă 17 iulie

Regia: Eugen Gyemant. Distribuția: Alexandru Voicu, Lucian Iftime

Ora 20:00

Preț bilet: 43.70 lei

„50 de secunde” este piesa pentru care Daniel Oltean a obținut, în 2017, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului.

Scenariu: În biroul unui procuror criminalist, ancheta este în plină desfășurare. Asta deși, din punct de vedere juridic, totul este limpede, iar cazul ar putea fi trimis deja în judecată. Cel puțin, asta spun documentele, probatoriul, procedura penală...

Cu toate astea, un procuror se încăpățânează să deslușească mecanismele întortocheate ale minții unui tânăr care și-a recunoscut deja vina. Întrebarea este: de ce? Cazul e soluționat, dosarul de probe e complet, faptele sunt clare, iar declarațiile lămuresc totul.

Însă, dincolo de administrarea probelor, rămâne întâlnirea dintre doi oameni și poveștile lor, pentru că nu întotdeauna victimele sunt doar cele menționate în procesul-verbal...

Cu pasiune pentru detalii și inspirat de fapte reale, Daniel Oltean, un autor cu totul special (procuror, teatrolog și absolvent de scriere dramatică), privește oamenii cu atenție, cu duioșie și înțelegere, făcând o expertiză dramaturgică amănunțită a tuturor incertitudinilor noastre.Împreună cu actorii din distribuție, regizorul Eugen Gyemant asamblează scenele de neliniște, umor, poezie, cinism și frici nerecunoscute într-un puzzle pe care trebuie îl completăm singuri. Pentru că piesele-cheie se ascund în spatele cuvintelor, într-o lume în care iubirea pare să nu mai fie de ajuns.

Relaxează-te și uită de probleme la un show de stand-up comedy

Dacă ai simțul umorului și vrei o seară în care să te distrezi și să uiți de griji, un show de stand-up comedy ar putea fi opțiunea potrivită. În București sunt o mulțime de astfel de evenimente. Iată câteva care ne-au atras atenția:

Stand-up cu Toma, Raul, Luiza și Virgil Ciulin pe Terasa ComicsClub

Sâmbătă, 17 iulie, ora 19:30

Preț bilet: 52,70 lei

Acest spectacol este destinat persoanelor peste 18 ani. Distanțarea dintre mese va fi de 2 metri, cu maxim 4 persoane la aceeași masă. Angajații și clienții vor fi nevoiți să poarte măști de protecție.

Pierre de Vară: Stand-up comedy cu Costel, Claudiu, Teodora și Florin Gheorghe

Locație: Pierre de Vară, Calea Victoriei, nr. 118

Sâmbătă, 17 iulie, ora 21:30

Accesul se face cu o oră înainte de spectacol și este permis până la ora de începere. Accesul persoanelor de peste 16 ani nu este permis.

Preț:

Masă 4 persoane (mai erau disponibile doar 9 bilete la momentul realizării articolului - tariful este per loc) - 211,9 lei

Masă 6 persoane (mai erau disponibile doar 3 bilete la momentul realizării articolului - tariful este per loc) - 317,85 lei

Stand-up comedy cu Teo, Dracea, Andrei Ciobanu, în deschidere Teo Ioniță

Locație: Club 99, Bd. Dacia, nr. 99, Sector 2

Sâmbătă, 17 iulie, ora 19:00

Prețul unui bilet este de 52,98 lei.

Festival cu mâncare turcească - Anatolian Food Fest

Între 17-18 iulie, de la ora 10:00 până la 20:00, vei putea gusta din delicioasele preparate turcești la festivalul Anatolian Food Fest-Bucureşti.

Românii vor putea gusta din delicii turcești precum kebaburi delicioase, gözleme, su börek, tantuni, produse turcești de băcănie și nu în ultimul rând, regina dulciurilor turcești: aromata baclava.

Intrarea este gratuită, iar evenimentul are loc în parcarea Militari Shopping din Sectorul 6,.

S-a dat startul nunților: târgul mult așteptat de mirese

Miresele sunt așteptate să viziteze târgul Wedding Days București, care va avea loc la Grand Arena Mall, între 17-18 iulie . Viitorii miri vor putea proba costumele și rochiile, a închiria fotograf sau videograf, vor putea găsi verighetele, florile și decorul pentru petrecere. Peste 1.000 de rochii de mireasă sunt puse la dispoziție la târgul Wedding Days. Intrarea este liberă.

Orar:

  • 17 iulie: 10:00-22:00
  • 18 iulie:10:00-21:00

Sursa foto: Facebook/ Electric Castle

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri