Nooka Space instalează primul birou smart în grădina ParkLake, redefinind astfel conceptul de "a lucra remote" pentru clienţii centrului comercial, dar şi pentru cei care locuiesc în proximitate, în urma unui parteneriat în exclusivitate pentru Bucureşti.

Nooka Space este start-up-ul irlandez care a iniţiat în 2020 primul concept de birouri smart de proximitate la nivel global, pe fondul pandemiei şi al schimbărilor survenite pe piaţa muncii, iar pe piaţa locală a fost lansat în luna aprilie a acestui an.

În grădina Park Lake este disponibil modelul de birou Nooka One, care cuprinde două staţii de lucru, internet de mare viteză, mobilier şi accesorii moderne, precum şi senzori smart ce permit utilizatorilor o administrare facilă. Accesul se poate face prin intermediul aplicaţiei mobile Nooka Space, ce poate fi descărcată din Google Play pe dizpozitive de tip Android şi Ios.

"ParkLake este o locaţie excelentă pentru Nooka Space şi se potriveşte viziunii noastre de a oferi spaţii inteligente şi flexibile de lucru, în zone foarte accesibile utilizatorilor. Pe lângă multitudinea de magazine şi servicii, cei care aleg să lucreze remote din biroul Nooka, se pot bucura din plin de natură, având acces direct către parc. Strategia noastră este să creăm în marile oraşe din România o reţea complexă de birouri smart de proximitate, disponibile în zonele de interes ale oamenilor", a declarat Sergiu Băbăşan, Country Manager Nooka Space România.

La rândul său, Simona Badea, Deputy Center & Marketing Manager ParkLake susţine că pandemia a adus multe schimbări în comportamentul consumatorilor, de la modul în care îşi fac cumpărăturile şi îşi petrec timpul liber, până la felul în care lucrează.

"A te adapta şi a răspunde nevoilor în contextul actual sunt condiţii absolut necesare, iar noi încurajăm inovaţia şi orice nouă soluţie care vine să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Biroul smart Nooka se integrează foarte bine în ecosistemul nostru şi ne bucurăm să oferim clienţilor opţiunea de a lucra aproape de natură, dar şi de de toate facilităţile pe care centrul comercial le oferă", a precizat Simona Badea, Deputy Center & Marketing Manager ParkLake.

Astfel, cei care aleg să lucreze în biroul mobil Nooka din grădina ParkLake îşi pot personaliza modul de lucru, de la intervalul în care vor să închireze spaţiul, până la condiţiile ambientale. Astfel, aceştia pot controla calitatea aerului, iluminarea, încălzirea, plăţile şi rezervările inteligent, prin intermediul aplicaţiei mobile.

Totodată, biroul este prevăzut şi cu purificator de aer şi lumini UV-C, pentru a dezinfecta spaţiul şi a menţine cele mai înalte standarde sanitare.

Biroul Nooka poate fi închiriat în baza unui abonament lunar sau a unor tarife orare, în funcţie de necesităţi.

Modelul de business Nooka Space este complementar pieţei de birouri şi pune accentul pe mobilitate şi flexibilitate, oferind opţiunile închirierii, achiziţiei şi veniturilor partajate.

Astfel, Nooka Space se adresează atât persoanelor private care vor să beneficieze de propriul birou, cât şi companiilor şi autorităţilor locale care doresc să investească în astfel de facilităţi şi să îşi creeze propria retea de birouri mobile de proximitate în beneficiul oamenilor.

Facilităţile de producţie ale startup-ului irlandez Nooka Space se află în România, la Cluj-Napoca, iar instalarea şi transportul sunt gratuite pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

La nivel global, birourile Nooka se regăsesc în Irlanda, Elveţia şi Italia şi urmează să fie în curând prezente şi în Olanda, Luxemburg şi Belgia.

Nooka Space este start-up-ul care a dezvoltat primul concept de birouri de proximitate inteligente şi mobile din lume. Povestea Nooka a început în Irlanda, în anul 2020, continuă în 2021 în Uniunea Europeană şi plănuieşte să ajungă în 2022 până în Statele Unite, din dorinţa de a rescrie definiţia spaţiului de lucru şi de a ajuta la construirea birourilor viitorului: mai accesibile, mai flexibile, mai intime, mai inteligente şi mai prietenoase cu mediul. Birourile compacte Nooka pot fi închiriate şi subînchiriate la costuri accesibile, contribuind la construirea unei comunităţi Nooka bazate pe creativitate şi colaborare.

Sursa foto: Facebook/Park Lake Mall

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri