Grădina Alhambra, prima grădină istorică din Bucureşti, construită în 1916, se va redeschide pe 26 august. Abandonată timp de mai bine de 30 de ani, Grădina Alhambra urmează să fie, începând din acest an, un spaţiu care va găzdui numeroase evenimente culturale - de la spectacole şi concerte la seri tematice, expoziţii sau instalaţii new-media, afirmă organizatorii evenimentelor.

Pe 27 august, va fi prezentat spectacolul de muzică şi dans al The Cuban Project. Muzicienii Harvis (voce şi trompetă), El Nino (voce şi percuţie) şi Omar Secada (voce şi pian) vor fi acompaniaţi de un DJ şi de două perechi de dansatori, potrivit Agerpres.

Asociaţia Culturală Teatrul Independent Elisabeta, care a dezvoltat proiectul Teatrul Elisabeta, demarează în acest an, un proiect similar dedicat ansamblului format din fostul cinematograf Capitol şi Grădina de Vară Alhambra.

Grădina Alhambra din Strada Constantin Mille nr. 13 face parte dintr-un ansamblu de monumente istorice, alături de fostul Cinematograf Capitol. Cele două spaţii au avut momentul lor de glorie în perioada interbelică, atunci când se numărau printre cele mai râvnite locuri de petrecere a timpului liber. Reabilitarea lor urmează să pună în valoare arhitectura originală, modernizându-se totodată spaţiile prin intermediul tipurilor de evenimente prezentate.

Citeste si:
REPORTAJ: Cum încearcă o firmă privată să readucă la viață Grădina...
REPORTAJ: Cum încearcă o...
Sursa foto: Facebook/ Grădina Alhambra

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri