Consiliul Local al Sectorului 6 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea în administrare a unui teren cu o suprafaţă de 22.280 mp, situat în Calea Plevnei nr. 139 C, în vederea amenajării unui parc, potrivit Agerpres.

O hotărâre în acest sens a fost adoptată în şedinţa de marţi a Consiliului Local Sector 6, cu 23 de voturi "pentru" şi o abţinere. Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul propriu al administraţiei locale sau, după caz, prin asociere.

"Organizarea şi gestionarea aglomerărilor urbane trebuie să fie gândite şi planificate în perspectivă, pentru a putea contracara eficient influenţele negative ale dezvoltării socio-economice asupra mediului, prin raportarea permanentă la măsuri ecologice sustenabile, adaptate permanent dinamicii urbane. Acţiunile ce trebuie întreprinse presupun identificarea zonelor destructurate, degradate, nefuncţionale, în scopul valorificării potenţialului de care acestea dispun, pentru realizarea unor obiective urbane, moderne, care să răspundă nevoilor actuale ale comunităţii locale în plan economic, social şi cultural, care să faciliteze accesul populaţiei la activităţi recreative, culturale, sportive şi de agrement", potrivit raportului de specialitate al proiectului.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri