Angajații STB nu reveniseră pe traseu până luni, la ora 18:00, în ciuda faptului că Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea grevei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan consideră că angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti trebuie să îşi reia "imediat" activitatea.

"Decizia Tribunalului Bucureşti din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcţiune ca să deservească bucureştenii. Sper că nimeni - niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic - nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanţei şi să incite în continuare la grevă", a scris primarul, pe Facebook.

El şi-a reiterat disponibilitatea de a discuta cu reprezentanţi ai angajaţilor, dar i-a reproşat preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, că ar promova interese personale şi politice. În opinia lui Nicuşor Dan, acesta "va avea soarta" lui Ion Rădoi, lider de sindicat la Metrorex.

"Sunt în continuare deschis dialogului şi aştept să discut cu sindicalişti care reprezintă interese sindicale, nu interese politice. Până la această oră nu am primit niciun răspuns la această invitaţie de a dialoga. În acelaşi timp, însă, mijloacele de transport STB trebuie să se întoarcă pe trasee, iar transportul public de suprafaţă în Capitală trebuie să revină la normal cât mai repede. Pentru liderul de sindicat membru PSD, Vasile Petrariu, am un mesaj foarte clar: va avea soarta lui Ion Rădoi. Liderii sindicali care reprezintă forţe politice şi nu salariaţi, care îşi folosesc poziţiile sindicale pentru interese personale şi pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureştenilor", a completat primarul general.

Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea STB de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a declarat că angajaţii vor fi informaţi cu privire la decizia Tribunalului, iar aceştia vor decide ce au de făcut mai departe.

"Nu am primit încă nicio decizie, nicio comunicare de la Tribunal, doar am văzut la televizor. Dacă asta va fi decizia, îi vom informa pe oameni şi oamenii vor decide ce au de făcut. Suntem obligaţi să-i informăm, iar oamenii vor decide, pentru că şi până acum noi nu am avut treabă cu acest conflict. S-a tot vehiculat că e grevă, dar nu, nici pe departe, pentru că nici nu aveam cum să facem grevă. Îi vom informa pe oameni şi rămâne la latitudinea lor, desigur", a afirmat Vasile Petrariu.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri