Un detașament american compus din aproximativ 50 de militari și patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe), va executa, în perioada 8 - 17 februarie, misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.

Peste 100 de militari americani, trimiși pentru a întări defensiva pe flancul estic al NATO au ajuns oficial în România. Informația a fost confirmată de către Vasile Dîncu, Ministrul Apărării.

„Suntem pregătiți de multă vreme din perspectivă logistică. Sigur că aici e vorba și de pregătiri specifice (...) Sunt peste 100 de soldați americani și specialiști. Au sosit deja în România, dar și în Polonia. Asta înseamnă că nu va dura mult până când vor veni și restul trupelor”, a declarat Vasile Dîncu, Ministrul Apărării.

Reamintim că Statele Unite ale Americii (SUA) au trimis și urmează să trimită mai multe trupe în Europa, pentru a întări prezența defensivă în eventualitatea unui potențial conflict pe care l-ar putea porni Rusia, în Ucraina. În România urmează să mai ajungă în zilele următoare alți 900 de soldați americani.

Sursa foto: Bogdan Pantilimon/ MAPN

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri