22 Martie 2022

Greva STB din ianuarie a produs pierderi de 16,6 milioane lei. Ce se va întâmpla cu angajații care au participat la protestul ilegal



O evaluare finală arată că pierderile totale ale Societăţii de Transporturi Bucureşti în urma celor cinci zile de grevă din ianuarie sunt în jur de 16,6 milioane de lei şi va fi solicitată în instanţă recuperarea acestor sume, a declarat directorul general al STB, Adrian Criţ.

Șeful STB a fost întrebat la un eveniment câţi angajaţi se află în procedură de cercetare disciplinară după protestul de la sfârşitul lunii ianuarie, care a paralizat transportul în comun, scrie Agerpres.

"Pe partea de cercetare disciplinară comisiile îşi fac treaba în conformitate cu legislaţia şi cu regulamentul intern. E vorba de câteva mii de angajaţi, vă daţi seama de volumul de muncă, şi procesele verbale încă nu au venit la directorul general. O evaluare (a pierderilor în urma grevei - n. r.), care nu e practic validată de un audit extern, este undeva în jurul a 16,6 milioane de lei pentru cele 5 zile de grevă", a spus Criţ.

FOTO | Grevă la STB: cum a arătat traficul în București

Întrebat dacă această pierdere va fi suportată de sindicat, el a răspuns: "O să solicităm, acest lucru, bineînţeles".

În altă ordine de idei, Adrian Criţ a precizat că au început să se facă angajări la STB, fiind aduse câteva zeci de persoane.

"Am început să angajăm. În primul rând, am angajat vatmani, am angajat şoferi de troleibuz, acolo unde avem deficit de personal. E vorba de câteva zeci de persoane", a precizat acesta.

Angajaţii STB au declanşat o grevă în data de 20 ianuarie, iar timp de cinci zile şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală nu au circulat.

La o săptămână după încheierea protestului, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat că greva de la Societatea de Transport Bucureşti a generat pierderi de 13 - 14 milioane de lei, în timp ce şeful companiei de transport, Adrian Criţ, a precizat, pentru AGERPRES, că, după cinci zile de protest ilegal care a paralizat oraşul, angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de bucureşteni.



Citeste si