Bucureștiul primește în curând primul tramvai nou, care a plecat de la Arad către Capitală. În total, Bucureștiul trebuie să primească 100 astfel de tramvaie.

”Azi a plecat de la Arad spre București primul tramvai din lotul celor 100 achiziționate de Primăria Capitalei. După probele tehnice, acesta va circula pe linia 41”, a postat Nicușor Dan, primarul general, pe pagina sa de Facebook.

Până la sfârșitul anului vor fi livrate încă 16 tramvaie, mai notează edilul.

”Este vorba despre tramvaie din gama de 36 m, care vor avea podeaua complet coborâtă, minimum 5 uşi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii”, a mai scris acesta.

În vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziționarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie cu podea total coborâtă.

Retail jobs

Astfel, se răspunde obiectivelor de promovare a strategiilor de reducere a emisiilor poluante în zonele urbane aglomerate şi asigurarea unui transport ecologic, la fel ca în Uniunea Europeană.

Vezi și: ANPC: Starea vehiculelor STB este absolut dramatică (wall-street.ro)

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum și un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii.

Ușile, zonele de acces și trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilități locomotorii și/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar și a celorlalți călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenției de acționare a rampei atât la interiorul, cât și la exteriorul vagonului, precum și semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală cu sistem de protecție împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. Trebuie remarcat faptul că Societatea de Transport București STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată.

Citeste si:
Programul „Străzi deschise”: la ce spectacole vom putea asista în...
Programul „Străzi deschise”:...

Noile vehicule au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 și sistem de numărare a călătorilor.

Sursa foto: STB/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri