Trei români şi-au pierdut viaţa vineri noaptea într-un accident în care a fost implicat un autocar românesc lângă Veliko Tîrnovo, în Bulgaria, transmite. Autocarul cu 25 de pasageri, se îndrepta spre România, venind de la Istanbul. Vehiculul s-a ciocnit cu un automobil înregistrat în Olanda, parcat pe marginea drumului. Pasagerii şi şoferul acestuia tocmai ieşiseră din maşină şi au supravieţuit, notează Agerpres.

O pacientă româncă, rănită în accidentul rutier din Bulgaria, a fost adusă sâmbătă la Bucureşti cu un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca.

Potrivit medicului care a făcut parte din echipa ce a adus în ţară pacienta, aceasta este stabilă, conştientă şi cooperantă. Pacienta a suferit mai multe contuzii şi fracturi în timpul accidentului.

Echipa de evaluare deplasată în Bulgaria a fost trimisă de la SMURD Floreasca şi, în cursul după-amiezii de sâmbătă, va veni la Bucureşti cu un al doilea pacient român rănit în accidentul rutier.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat sâmbătă, într-o postare pe pagina de Facebook, că, în urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a cinci pacienţi români la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora.

Personalul medical de la Spitalul Clinic de Urgență București - Floreasca așteaptă pacienții români răniți în accidentul din Bulgaria. Secretarul de stat din Ministerul Sănătății responsabil cu asistența medicală, Cătălin Vișean se află la spital pentru a oferi sprijinul de care este nevoie. Pacientul care se află în stare mai gravă a ajuns la spital și urmează să sosească și următorii răniți. La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor.

Ministerul Sănătății

Transferul pacienţilor români se realizează cu elicoptere SMURD aflate în dotarea IGAv.

Conform sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1,30, un autocar înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 25 de pasageri, dintre care şapte cetăţeni turci, iar restul români, a fost implicat într-un accident rutier în Bulgaria.

Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte (regiunea Veliko Târnovo).

"La nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală Bucureşti, care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca în vederea evaluării şi planificării unei eventuale preluări şi transport de pacienţi către România. Totodată, în funcţie de evoluţia situaţiei, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienţilor români", precizează DSU.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri