Comisiile parlamentare economică şi pentru energie de la Senat au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport favorabil cu amendamente OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, plaja de beneficiari cu preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023 fiind extinsă.

Potrivit ordonanţei, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 - 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici.

Care este cea mai bună ofertă la energie electrică în luna septembrie

Potrivit unui amendament adoptat de cele două comisii, 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, vor plăti clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, pentru întreg consumul realizat, De aceeaşi facilitate vor beneficia şi consumatorii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat.

Retail jobs

Citește și: Noua ordonanță de urgență privind energia și gazele, explicată. Cum se schimbă plafonarea, ce taxe noi apar

Un alt amendament include printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex S.A., operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile de cult recunoscute oficial în România.

Citeste si:
Facturile rușilor la energie și gaze vor crește
Facturile rușilor vor crește,...

A fost aprobată și ordonanța privin decarbonizarea

De asemenea, cele două comisii au acordat raport de admitere, proiectului de lege pentru aprobarea OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, în forma Guvernului.

Ministerul Energiei secretar de stat, Constantin Ştefan, a subliniat că ordonanţa care prevede închiderea unor capacităţi de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune, stipulează că închiderea nu se va realiza până când alte capacităţi care respectă pragul emisiilor de dioxid carbon le vor lua locul.

Constantin Ştefan a subliniat că există un program convenit cu Comisia Europeană de punere în siguranţă, ecologizare şi închidere a unor capacităţi pe bază de cărbune.

Citește și: Politicile României pe piața energiei, unice în Europa - dar nu în sensul bun. Ne-ar putea lăsa fără gaze la iarnă

Citeste si:
Gazele se scumpesc brusc în Europa, odată cu venirea frigului
Gazele se scumpesc brusc în...

Toate amendamentele formulate, dintre care unul care îi avea printre iniţiatori pe unii senatori PSD, au fost respinse.

Cele două ordonanţe vor intra în dezbaterea plenului Senatului, primă Cameră parlamentară sesizată în ambele cazuri.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F