Nu mai este un secret pentru nimeni că doza atât de mare de impredictibilitate financiară din prezent îi face pe mulți să ezite când vine vorba de orice tip de achiziții. Scăderea puterii de cumpărare, inflația și prețurile amețitoare îl fac pe românul de rând să acționeze folosind un filtru extrem de dur, generat de panică. Dacă mai punem la socoteală și ratele în creștere și instabilitatea, fără îndoială că situația pare extrem de complicată. Iată câteva situații clasice care le pun bețe în roate românilor și care ar fi cele mai indicate modalități de a aborda problema.

Proprietate vs. chirie

În zona imobiliarelor, românii tind în această perioadă să analizeze cu mult mai multă atenție dacă se justifică o investiție într-o locuință, indiferent că este casă sau apartament. Odată cu modificările actuale, care se actualizează la propriu de la o zi la alta, pentru românii din clasa de mijloc lucrurile sunt complet în ceață. Tocmai de aceea, este indicat ca documentarea să se facă din surse credibile, conectate la realitatea din piață. Indiferent că te gândești, de exemplu, la apartamente de vanzare Iasi sau ai în minte o casă într-o zonă rurală, ia legătura cu proprietarul/dezvoltatorul și nu te lăsa indus în eroare de ideea că în această perioadă toată lumea vrea să profite. Neîncrederea vine și din cauza semnalelor din zona bancară. În plus, există zvonuri despre constructorii care vor să își recupereze din investiții, având în vedere prețurile actuale ale materialelor. Până când astfel de informații cu tentă de breaking news nu se confirmă, deciziile drastice nu trebuie luate. Din contră, poți profita de această perioadă cu cerere mai scăzută decât oferta, dar asigură-te că toate detaliile de ordin tehnic sunt în regulă.

IRCC vs. ROBOR

Cele mai recente cifre arată că, până la finele lunii august a acestui an, aproape 8000 de români au solicitat oprirea plății ratelor. O veste îngrijorătoare pentru specialiștii care atrag atenția că această măsură temporară ar trebui luată numai și numai în cazuri de forță majoră. După ce perioada de păsuire va expira, cei în cauză se vor vedea nevoiți să achite sume mai mari decât cele originale. Numărul a urcat până la peste 28.000 de români care au solicitat trecerea de la indicele ROBOR la IRCC (pentru lei vechi), așadar interesul de a modifica unele condiții contractuale la împrumuturi este foarte mare. În această situație, este bine să luați decizii numai în cazuri în care este neapărat necesar, deoarece unele sunt ireversibile. Discutați cu ofițerul de credite, aplicat concret la sumele care vă vizează și stabiliți care este varianta cea mai avantajoasă, dar și cea mai predictibilă posibil.

Nici cantitate, nici calitate

Celebrul coș de cumpărături pune probleme serioase economiilor făcute până acum. Concluziile sunt îngrijorătoare, deoarece nu doar că ne cumpărăm mai puțin decât până acum, în orice privință, dar și umblăm la calitatea produselor. Avem tendința de a ne reorienta pentru ce este mai slab calitativ, de dragul de a economisi. Un comportament normal, dacă ne gândim la prețuri și impactul pe care o singură sesiune de cumpărături o are asupra buzunarului nostru. Și, în același timp, un comportament care pe termen lung se dovedește nociv, după cum avertizează în primul rând nutriționiștii, deoarece alimentele sunt în acest caz în prim-plan. Aici soluția este simplă: nevoia de a ne încadra în buget se satisface prin menținerea calității și schimbarea cantităților sau reorientarea către produsele direct de la producători.

Concluzionând, modificările comportamentului de consum al românilor sunt inerente într-o situație precum cea actuală. Tiparul nostru este acela de a manifesta scepticism și de a lua măsuri drastice în condiții de panică. O bună gestionare a finanțelor personale ne poate ține extrem de departe de vehiculatul concept al falimentului personal. O doză suplimentară de cumpătare este cea mai bună idee în astfel de situații de criză. Blocarea circuitului monetar și ținerea banilor „la saltea” nu se justifică, având în vedere că aceste scumpiri nu vor ține la nesfârșit. Evident, este improbabilă revenirea la prețuri mai mici în toate sectoarele economice, dar în unele direcții (cum s-a întâmplat recent la combustibili) fluctuațiile sunt obligatorii și acestea sunt momentele de care putem profita, cu simț de răspundere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri