Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că va exista o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2023, valoarea finală urmând să fie stabilită în coaliţia de guvernare.

Ministrul a confirmat o majorare diferenţiată a pensiilor.

"Noi am discutat şi am avut o propunere de majorare de cel puţin de 10%, noi am discutat în ultimul timp despre o anvelopă bugetară de 15% cu majorarea pensiei, nu a veniturilor. O majorare a punctului de pensie pentru toată lumea şi o majorare diferenţiată, adică acordare de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Credem foarte mult în această măsură, pentru că în momente de criză şi manualul spune că trebuie să ai grijă de populaţia care se încadrează în aceste categorii vulnerabile", a declarat Marius Budăi.

El a subliniat că nu avansează nicio sumă. "Nu avansez nicio sumă. Sunt multe variante pe masă, luăm decizia finală în coaliţie şi transparent voi comunica şi vor comunica liderii coaliţiei", a arătat ministrul.

Atenţionat asupra unei declaraţii a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, conform căreia pensiile ar trebui majorate cu o valoare până în rata inflaţiei, respectiv cu mai puţin de 15%, astfel încât să nu se creeze dezechilibre, Marius Budăi a spus: "Spuneam de acea variantă, de o anvelopă bugetară de 15%, mă bucur că şi domnul guvernator este de acord cu noi, însă vă reamintesc că în perioade de criză trebuie să avem solidaritate socială şi să sprijinim categoriile vulnerabile. Eu cred că este obligatoriu".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri