Doar patru state - Brazilia, Turcia, Mauritius şi Ţările de Jos - au adoptat toate măsurile împotriva fumatului preconizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a ţinut să salute totuşi progresele realizate la nivel mondial în ultimii 15 ani, informează AFP.

Într-un raport publicat luni, OMS a evidenţiat că 5,6 miliarde de persoane - 71% din populaţia mondială - sunt de acum protejate prin cel puţin o măsură adoptată împotriva fumatului, de cinci ori mai multe decât în 2007.

În ultimii 15 ani, rata globală a fumătorilor a scăzut de la 22,8% în 2007 la 17% în 2021.

"Încet, dar sigur, tot mai multe persoane sunt protejate împotriva efectelor nocive ale fumatului", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

OMS a înfiinţat în 2008 programul MPOWER, un ansamblu de măsuri care ajută ţările să îşi reducă cererea de tutun, bazate pe şase politici: protejarea populaţiei împotriva fumului de tutun, creşterea taxelor, supravegherea consumului, oferirea de ajutor celor care vor să renunţe la fumat, avertizarea în legătură cu pericolele pentru sănătate şi respectarea interdicţiei ce vizează reclamele la tutun.

OMS estimează că fără măsurile luate de atunci de către statele membre, în prezent ar fi existat cu 300 de milioane mai mulţi fumători în lume.

"Nu sunt doar cifre. Aceste măsuri ne-au schimbat literalmente vieţile", a declarat directorul departamentului de Promovare a sănătăţii din cadrul OMS, Ruediger Krech, într-o conferinţă de presă.

Cu toate acestea, 2,3 miliarde de persoane din 44 de ţări nu sunt încă protejate de niciuna dintre măsurile recomandate de OMS şi 53 de ţări nu au impus încă interdicţia totală privind fumatul în unităţile din sistemul de sănătate.

"Riposta" faţă de industria tutunului

În fiecare an, circa 8,7 milioane de persoane mor la nivel global din cauza bolilor asociate fumatului, inclusiv 1,3 milioane care sunt victime ale fumatului pasiv.

Însă doar Brazilia, Turcia, Mauritius şi Ţările de Jos au atins nivelul celor mai bune practici în ceea ce priveşte lupta împotriva fumatului, potrivit OMS, care denunţă presiunile exercitate de reprezentanţii acestei industrii.

"Pentru opt ţări, mai lipseşte doar o politică din programul MPOWER pentru ca ele să se alăture campionilor luptei antifumat: Spania, Etiopia, Iran, Irlanda, Iordania, Madagascar, Mexic şi Noua Zeelandă", a precizat Ruediger Krech.

"Industria tutunului este o industrie puternică şi plină de resurse care, încă şi astăzi, continuă să crească în termeni care ţin de profituri şi influenţă. Însă noi putem să ripostăm", a adăugat el.

În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii din Mauritius, Kailesh Jagutpal, a explicat necesitatea guvernelor ţărilor de a discuta cu reprezentanţii industriei tutunului înainte de a implementa noi reglementări, fixând de exemplu anumite amânări pentru ca firmele din domeniu să aibă timp să se adapteze.

"Altfel, industria este pregătită să dezvolte tot felul de tactici pentru a vă combate", a adăugat el prin videoconferinţă.

Potrivit OMS, aproape 40% dintre ţările lumii prevăd de acum că locurile publice închise sunt în întregime dedicate nefumătorilor.

Anumite ţări au mers chiar şi mai departe, a precizat Ruediger Krech: 25 de state, inclusiv Australia, au decis că fumatul este ilegal într-un autoturism în care se află copii.

Sursa foto: Lomb / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri