Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 230.000 de lei unor operatori economici din Mall Băneasa şi au propus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru administratorul complexului comercial, Băneasa Development SRL, dar şi pentru alţi cinci operatori economici afectaţi de abaterile constatate în spaţiile de folosinţă comună, se arată într-un comunicat al ANPC.

"Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, sub coordonarea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Sebastian Hotca, o amplă acţiune de control la 41 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în complexul Centrul Comercial Mall Băneasa din Bucureşti, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităţilor de prestare a serviciilor alimentare şi de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare", se menţionează într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat 47 amenzi contravenţionale în valoare totală de 230.000 lei, 19 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 10.000 lei, şi oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare şi nealimentare neconforme, în valoare de circa 580.000 lei.

De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate pentru Băneasa Development, administratorul Mall Băneasa, fiindu-le recomandată oprirea temporară a prestării de servicii altor cinci operatori economici afectaţi direct de abaterile constatate în spaţiile de folosinţă comună.

"Acţiunile noastre de control urmăresc restabilirea stării de normalitate şi respectarea condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii operatorilor economici. De aceea, periodic, monitorizăm cu atenţie piaţa, astfel încât să corectăm, orice neglijenţă sau derapaj din partea operatorilor economici, aceste măsuri disuasive având rolul de a remedia deficienţele care pun în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor", a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC.

În timpul controlului, au fost constatate nereguli la culoarele de aprovizionare ale zonelor în care îşi desfăşoară activitatea operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în mall, respectiv: folosirea unui culoar de trecere insalubru, în vederea aprovizionării cu paviment depreciat, cu zone denivelate, cu rupturi ale stratului superior de acoperire a vopselei cauciucate, pereţi neigienizaţi, cu praf în strat grosier, pânze de păianjen, pereţi sparţi, cu colţuri nefinisate/lovite/depreciate, prezenţa insectelor vii - gândaci şi a unor rozătoare în stare inertă.

Drept urmare, operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică şi se aprovizionează prin culoarul de trecere pentru care a fost dispusă măsura, au fost înştiinţaţi cu privire la situaţie şi la imposibilitatea utilizării acestei zone până la rezolvarea problemelor.

Mai mult, după solicitarea de verificare a remedierii deficienţelor, pe data de 1 noiembrie 2023, s-a constatat nerealizarea acesteia, în fapt, aplicându-de o nouă sancţiune, în valoare de 10.000 lei, şi menţinând măsura dispusă.

Printre principalele abateri constatate de echipele de control se numără: folosirea unor agregate frigorifice cu praf şi grăsime, resturi alimentare, chedere neigienizate corespunzător, grătare cu rugină şi vopsea exfoliată, neinformarea sau informarea incompletă referitoare la ingrediente, alergeni şi declaraţiile nutriţionale ale preparatelor culinare, folosirea unor spaţii de lucru din cadrul blocului alimentar neigienizate corespunzător.

Totodată, comisarii au constatat folosirea unor produse alimentare/materii prime în afara datei limită de consum, utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare pentru a se putea stabili trasabilitatea produsului, utilizarea unor ustensile şi accesorii necorespunzătoare (degradate sau prezentând uzură avansată) şi comercializarea unor produse textile fără a avea menţiuni cu privire la compoziţia fibroasă a ţesăturii sau fără traducere în limba română, pe etichete.

Pe lista de nereguli se mai află: comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă elementele de identificare şi caracterizare sau modul de întreţinere, neafişarea preţurilor pentru unele produse aflate la comercializare, comercializarea unor produse cosmetice fără informaţii în limba română privind modul de utilizare sau a avertismentelor aferente utilizării şi comercializarea unor produse cosmetice având testere fără menţiuni privind data deschiderii.

Operatorii economici sancţionaţi au fost următorii: La Safi Lebanese Food SRL, Moulin D'or Srl, Us Food Network Srl, Mls Invest Trading SRL, Sapiens Cafe SRL, Millenium Spirit SRL, Love Soup SRL, RRl Gelato SRL, Alshaya Romania SRL, Sephora Cosmetics Romania SRL, Yail Solutions SRL, Viggo Cuisine SRL, Boand Of Beans, Kungfu King SRL, Rainbow Accessories SRLRex Concepts plk Romania SRL, Lik Toys SRL, GS Open Space SRL, Parfumerie Douglas, Ranid Watch, Mobiup Distribution SRL, Strong Mnd Corporation, Evapify Trading, Sarkkrom Trading, California Fresh Flavors Srl, American Restaurant System SA, Artconfex Srl, Mysu Perfume Import-Export Srl, Legardere Travel Retail Srl, Set Corporation Srl, Aegean Catering Srl, Funky Jolly Pizza SRL, Farmacellvita SRL, Arco Expert SRL, Abitare C.G. SRL, Amrest Coffee SRL şi Caractero Stil SRL.

Sursa foto: Băneasa Shopping City

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri