Cati bani au lasat turistii straini in Romania in prima jumatate din 2017

Romania a fost vizitata anul trecut de 2,5 milioane de turisti straini, iar in prima jumatate a anului 2017 numarul lor a crescut cu 10,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In aceste sase luni, cei 1,2 milioane de turisti straini au cheltuit in total 2,6 miliarde de lei, arata datele Institutului National de Statistica. Potentialul Romaniei drept destinatie turistica de top ramane, insa, neexploatat, in nevoie de initiative care sa aduca tara in atentia calatorilor.

Dintre toti turistii straini care viziteaza Romania, 88,9% provin din Europa, majoritatea preferand sa viziteze atractii Bucuresti, judetele Brasov, Sibiu, Timis sau Cluj.

In acest context Experience Romania, cel mai mare proiect de promovare a turismului din Romania anunta organizarea conferintei de lansare, „Viitorul turismului in Romania”. Conferinta gazduieste peste 100 de invitati speciali, bloggeri, vloggeri, instagrameri, jurnalisti de travel, persoane publice pasionate de calatorii din Romania.

Evenimentul este organizat de antreprenorul Tudor Maxim, care estimeaza ca Bucurestiul va ajunge in atentia a 10 milioane de oameni la nivel international, in urma acestui proiect. "Indirect vom ajunge la un numar si mai mare cu ajutor media romanesti si internationale si prin activarea comunitatilor locale. Ar trebui sa vedem inca de anul acesta schimbari semnificative. Vom avea o analiza exhaustiva la finalul primei editii", spune el.

Evenimentul debuteaza cu o conferinta in care cei peste 100 de invitati vor dezbate cele mai bune strategii de promovare ale Romaniei drept cea mai dorita destinatie de turism din Europa de Est, urmata de doua saptamani de explorare a Romaniei, prin cateva dintre cele mai frumoase zone pe care tara le are de oferit. Turul debuteaza in Bucuresti, urmat de Sarata-Monteoru, Roman, Piatra Neamt, Gura Humorului, Sibiu si Brasov.

Citeste si:
INS: Scădere de peste 70% ale sosirilor românilor în unitățile de...
INS: Scădere de peste 70% ale...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Sursa foto: RossHelen/Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri