Razvan Pascu, consultant in marketing turistic, a scris, joi, pe Facebook, ca noul clip de promovare a Romaniei este piratat. Videoclipul a fost lansat oficial de Ministerul Turismului pe data de 17 martie. In replica, Ministerul Turismului a transmis ca detine toate drepturile de autor pentru clipul de promovare a Romaniei.
UPDATE: In urma informatiilor aparute in spatiul public despre clipul de promovare a Romaniei, ministerul Turismului face urmatoarele precizari:

"Ministerul Turismului detine toate drepturile de autor pentru clipul de promovare a Romaniei. In urma preluarii filmului de catre o televiziune in cadrul jurnalelor de stiri, imaginile au fost postate pe contul de Youtube al respectivei institutii mass-media. Este procedura standard pentru o televiziune sa incarce propriile stiri cu drepturi de autor.

Din aceasta cauza, in urma unei verificari automate realizate de Youtube, procedura standard in cazul tuturor video-urilor uploadate pe platforma, au fost identificate aceleasi imagini in surse diferite. Automat, sistemul informatic a blocat, din eroare, materialul video-ul sursa si a mentinut accesibil clipul care a preluat imagini de la sursa.

In urma unei notificari trimise catre paltforma video si catre televiziunea care a incarcat stirea care prelua imagini din clipul de promovare, intreaga situatie a fost deblocata. Ministerul Turismului detine toate drepturile de autor pentru clipul de promovare a Romaniei, nicio alta entitate nu are niciun drept de autor asupra imaginilor din film!
".

Televiziunea Pro TV a confirmat ca drepturile de autor ale clipului apartin Ministerului. "Confirmam ca drepturile de autor ale videoclipului apartin integral Ministerului Turismului, iar eroarea intampinata a rezultat dintr-o procedura automata a YouTube privind protejarea drepturilor de autor", au transmis reprezentantii televiziunii.

Razvan Pascu, consultant in marketing turistic, a anuntat ca noul clip de promovare a Romaniei este piratat. "RUSINE !!! Noul clip de promovare turistica a Romaniei este PIRATAT. ProTV a blocat vizualizarea clipului pentru ca au fost folosite imagini pentru care nu aveau copyright. Video-ul piratat este postat chiar pe site-ul Ministerului Turismului", a scris Razvan Pascu, pe Facebook.



Ministerul Turismului a lansat noul clip de promovare a Romaniei ca destinatie ideala pentru 365 de zile de vacanta pe an.

"Clipul pune accent pe senzatiile si experientele traite de turistii care accepta invitatia de a vizita Romania. Prin intermediul unor obiective simbolice pentru tara noastra, potentialii turisti au ocazia sa experimenteze trairi inedite si autentice oferite de destinatia turistica Romania. Filmarile clipului au fost facute in toate regiunile tarii si au suprins destinatii emblematice si locuri unice din Romania", a transmis Ministerul Turismului, intr-un comunicat.

Obiectivul noului clip a fost de a promova destinatia turistica Romania prin accentuarea avantajelor sale competitive. Clipul cuprinde imagini relevante pentru tot ce si-ar putea dori un turist prins in aventura descoperirii unei destinatii noi.

"Sunt numeroase destinatii turistice prezentate in clip. Nu am uitat niciun domeniu care ar putea atrage turistii in Romania. Avem de la imagini cu monumente UNESCO, la obiective unice in lume, peisaje de vis si chiar cadre care ilustreaza perfect felul de a fi jovial al romanului, pus pe distractie. Acest proiect a fost un obiectiv pe care mi l-am propus inca de la primele zile ca ministru al Turismului. Clipul este doar inceputul unei campanii de promovare integrate, care va pune Romania in prim-planul atentiei tuturor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Ministerul Turismului a mai realizat, la sfarsitul anului trecut, un film de promovare a turismului cultural si de city-break care va fi folosit, de asemenea, in cadrul viitoarelor campanii de promovare.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri