Romanii se bucura mai mult de vacante. Cum au rezervat si unde au calatorit in 2019

Compania de calatorii Eximtur a incheiat anul 2019 cu un volum de vanzari de aproximativ 71 milioane euro, in crestere cu 10% fata de rezultatul anului anterior. Diviziile specializate ale companiei - business travel si organizare evenimente, leisure si incoming - au deservit peste 341.000 turisti. Astfel, compania a emis pe parcursul anului trecut 63.000 bilete de avion.

Principalele motoare ale cresterii inregistrate au fost voucherele de vacanta si vanzarile online de servicii externe si interne. Astfel, rezervarile de vacanta realizate online au atins valoarea de 1,8 milioane euro, in crestere cu 54%.

10 milioane de euro din vouchere de vacanta

Aproximativ 203.000 de turisti au apelat la Eximtur in 2019 pentru servicii de calatorie in Romania. Prin urmare, vanzarile pentru servicii de calatorie au avut o pondere de 30% din totalul incasarilor, respectiv 33,6 milioane de euro. Dintre acestea, un procent de 30%, aproximativ 10 milioane de euro, au fost vanzari contra vouchere de vacanta.

Statiunile balneare, statiunile montane, Delta Dunarii si pensiunile turistice au fost la mare cerere pe tot parcursul anului precedent, volumul vanzarilor de sejururi in acest tip de destinatii fiind mai mare cu 47% fata de anul 2018. In ceea ce priveste litoralul, primele zece statiuni turistice autohtone preferate de turisti in 2019 au fost: Mamaia, Baile Felix, Eforie Nord, Venus, Baile Herculane, Saturn, Jupiter, Calimanesti-Caciulata, Neptun, Sovata.

Ce destinatii de peste granita au ales romanii in 2019

Turcia, Grecia si Bulgaria au format topul destinatiilor celor mai accesate de romanii care calatoresc in strainatate si in 2019. In plus, Egiptul a revenit in atentia multor romani, care au ales aceasta destinatie datorita ofertelor all inclusive la preturi foarte bune. Cresteri importante au fost inregistrate si pentru destinatiile Tunisia, Mexic si Republica Dominicana, principalele motive fiind ofertele bune, serviciile all inclusive, dar si climatul linistit de la destinatie.

Citeste si:
Primar din județul Brașov: Ne străduim să ieșim din noroiul satului...
Primar din județul Brașov: Ne...

Prin urmare, cifra de vanzari aferenta serviciilor de calatorie in strainatate a fost de 16,7 milioane de euro, iar vanzarile obtinute in urma biletelor de avion emise au insumat 20,2 milioane de euro.

Turismul de afaceri se extinde

Serviciile de calatorie in scop de afaceri au fost solicitate de catre clientii corporatii ai Eximtur in special pentru destinatiile: Germania, USA, Franta, Regatul Unit, Italia.

In 2019, departamentul de organizare evenimente al companiei a organizat peste 300 de evenimente corporate, cele mai multe locatii alese fiind din Romania. Pe litoral preferate au fost statiunile Mamaia si Cap Aurora, iar la munte Poiana Brasov si Predeal. De asemenea, multe evenimente au fost organizate si in orase mari ale tarii: Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu sau Iasi.

Eximtur a fost infiintata in 1993 si detine in prezent 22 de agentii, dintre care 16 sunt proprii, sase sunt francize, toate acestea localizate in 15 orase din Romania. Activitatea companiei este organizata in patru divizii: business travel si organizare evenimente, leisure travel, incoming si scoala de turism. Divizia Eximtur Business este prezenta in patru centre urbane importante: Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara si Sibiu.

Citeste si:
Bâtlan: Antreprenorii cu experință au obligația de a ajuta noii...
Cristina Bâtlan, despre...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor

Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri