Peste 78% dintre românii care au participat la un sondaj în perioada 10 - 19 mai vor să revină pe litoralul românesc în această vară, în ciuda contextului actual, generat de pandemia de coronavirus. Cel mai important criteriu în funcție de care turiștii își vor alege sejurul pe litoral îl reprezintă măsurile speciale luate de hotelieri, iar dintre acestea, cei mai mulți au indicat că le-ar conferi siguranță amplasarea unor dispensere cu dezinfectant, purtarea măștilor de către personal și dezinfectarea spațiilor de joacă pentru copii, potrivit sondajului realizat de agenția de turism online Litoralulromânesc.ro.

Mai mult de 78% dintre românii care au participat la sondaj susțin că vor să revină în acest sezon pe litoralul românesc, 20% încă nu s-au hotărât dacă își vor face sau nu vacanța în stațiunile autohtone de la Marea Neagră și mai puțin de 2% neagă posibilitatea unei vacanțe în această destinație.

În ciuda contextului actual, all inclusive-ul e în continuare preferat de turiștii de litoral (60,8%). Peste 29% dintre aceștia nu au luat încă o decizie și doar 10% vor altceva.

Cel mai important criteriu în funcție de care ar alege un sejur în această vară pe litoralul românesc este reprezentat, pentru aproape 40% dintre participanții la studiu, de măsurile speciale luate de hotelieri. Pentru 26,2% contează, în primul rând, scăderea numărului de infectări cu Covid-19, pentru 23% primează tarifele speciale și doar pentru 12,5% cele mai importante sunt măsurile luate de autorități.

Ce vor turiștii de la hotelieri

În opinia turiștilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate de hotelieri sunt:

  • amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenți),
  • purtarea măștilor de către personal (70,4%),
  • dezinfectarea spațiilor de joacă pentru copii (62,3%),
  • panou de plexiglas la recepție.

Unii turiști mai vor:

  1. lenjerie de pat de unică folosință,
  2. renunțarea la saltelele de pe plajă,
  3. dezinfectarea camerelor după fiecare turist,
  4. verificarea temperaturii zilnic a angajaților și a turiștilor,
  5. mese de maximum patru persoane,
  6. servirea mesei în cameră,
  7. distanță între șezlonguri și între mese.

Deși vor măști pentru personalul hotelier, dacă obligativitatea purtării măștii de către turiști în spații publice închise va rămâne valabilă și în lunile de vară, numărul celor care vor să meargă la mare scade de la 78% la 64%, iar procentul indecișilor crește la 30%. În aceste condiții, 5,6% dintre respondenți nu vor să mai vină pe litoral.

Litoralul românesc, o destinație sigură pentru vacanța lui 2020

Întrebați care este principalul motiv pentru care anul acesta vor alege un sejur pe litoralul autohton în detrimentul unei destinații de plajă din străinătate, 48% dintre participanții la sondaj au declarat că preferă vacanțele în România în general, iar 17% aleg stațiunile românești de la Marea Neagră pentru că aici se simt mai siguri. Pentru 15,3% contează faptul că pot ajunge la mare cu propria mașină și pentru 10,3% că e aproape de casă, iar 7,5% se simt mai protejați pentru că nu sunt nevoiți să treacă frontiera.

Sondajul a fost realizat online, pe un eșantion de 1.181 de persoane în perioada 10 - 19 mai 2020. La studiu au participat persoane din toate județele țării; 69% dintre aceștia sunt în categoria de vârstă 25-44 ani, iar 40% au studii universitare. Peste 67% dintre respondenți au declarat că au fost ultima dată în vacanță pe litoralul românesc anul trecut, iar 19% în urmă cu doi ani. Aproape 85% au petrecut sejurul cu familia, 12,8% cu prietenii și restul singuri.

Din totalul respondeților, 77% au precizat că merg în vacanță pe litoralul românesc o dată pe an, 11,4% de două ori pe an și 5,8% de mai multe ori pe an. Aproape 35% au și-au făcut vacanța în Mamaia anul trecut, 21,4% în Eforie Nord, iar restul în celelalte stațiuni.

Aproape jumătate dintre participanții la studiu au declarat că preferă vacanțele all inclusive pe litoralul românesc, iar cei mai mulți aleg structurile de trei stele (58,6%), în vreme ce aproximativ 24% pe cele de patru stele. Doar 3,1% aleg unitățile de cazare de cinci stele, iar 13,8% pe cele de două stele.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este un retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 30 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul – 18.8 milioane lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 200.000 de turiști. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri