VIDEO | Trei locuri de vizitat în zona Herculanelor
Băile Herculane este o stațiune încărcată de istorie, înconjurată de munți și priveliști inedite. Peisaje deosebite și pădurile de conifere vechi de sute de ani, învăluite de climatul blând, cu influențe submediteraneene, sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le oferă stațiunea. Iată care sunt trei dintre cele mai importante locuri de vizitat la Băile Herculane.
Cristina Marin • 27 Mai 2021 • Turism



Podul lui Dumnezeu
Cheile Corcoaia
Izbucul Cernei
Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural din România, al doilea ca mărime din Europa şi singurul din lume deschis traficului rutier.
De altfel, acest pod este un monument natural protejat datorită unicității sale în lume, înconjurat de legende și peisaje spectaculoase. Se povestește că aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii.
Sursa Video: Youtube
Podul lui Dumnezeu se află în comuna Ponoarele, din județul Mehedinți, în apropiere de Munții Mehedinți și mănăstirea Tismana.
Sursa Foto: Agerpres FOTO
Dacă alegeți să vă petreceți vacanța la Băile Herculane, trebuie să știți că vă puteți bucura de un loc de legendă: rezervația naturală Cheile Corcoaiei.
Sursa Video: Youtube/ Exploring România
Rezervația naturală Cheile Corcoaiei înclusă în Parcul Național Domogled - Valea Cernei, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și reprezintă o zonă de chei (forme de relief spectaculoase, constituite din: marmite, abrupturi stâncoase, lapiezuri) în valea Cernei; cu floră și faună specifică Meridionalilor.
Sursa Foto: Csizmarik Francisc/ Facebook
Izbucul Cernei este situat la o distanţă de 31 km de Pensiunea Retezat. Prima jumătate a traseului este asfaltată, cea de-a doua fiind drum forestier, practicabil însă, în condiţii decente. Traseul se parcurge în cca. 40-50 de minute, cu maşina.
Sursa Video: Silvia Murgescu/ Youtube
Izbucul Cernei reprezintă un adevărat spectacol al naturii, o desfășurare a forțelor izvoarelor Cernei, având cel mai mare debit din România. Vuietul apelor este asurzitor, iar viteza cu care acestea ies la suprafață este impresionantă.
Sursa Foto: Pensiunea Izbucul Cernei/ Facebook
Te-ar putea interesa si: