Grecia își extinde restricțiile de intrare pe teritoriul țării până pe 7 iunie, aceasta însemnând că toți turiștii vor fi nevoiți să prezinte un test COVID PCR negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. Excepția apare în cazul celor vaccinați anti-COVID și care au depășit 14 zile de la rapel.

Testul PCR negativ este obligatoriu inclusiv pentru copiii de până în 5 ani, indiferent de situația epidemiologică a statului din care vin, scrie novinite.com.

Grecia acceptă turiști vaccinați cu Pfizer, Moderna, Astra Zeneca, Novavax, Johnson& Johnson, Sinovac, Sputnik, Cansino Biologics, dar și Sinopharm.

În plus, testul PCR nu este necesar dacă turistul a fost infectat cu COVID în ultimele 2 sau 9 luni. Aceasta poate fi dovedită prin prezentarea testului COVID PCR pozitiv sau a unui raport medical.

Bineînțeles, toți turiștii trebuie să completeze formularul de intrare pe teritoriul țării, Passenger Locator Form, care solicită informații despre punctul de plecare, durata șederii sau adresa cazării din Grecia.

Țările din care pot intra turiști fără obligativitatea respectării carantinei sunt: țările din UE și spațiul Schengen, SUA, Marea Britanie, Israel, Serbia, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud, Thailanda, Rwanda, Singapore, Federația Rusă, Macedonia de Nord, Canada, Belarus, Bahrain, Qatar, China, Kuweit, Ucraina și Arabia Saudită.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri