Când pui alături Moldova și turismul, primele gânduri te duc, de obicei, înspre mănăstiri din Bucovina, o incursiune urbană într-un Iași transformat în ultimii ani sau poate zone de munte, cum ar fi Vatra Dornei. Dar, de ceva timp, ceea ce în trecut era doar un loc unde trebuia să ai grijă la un pod îngustat peste Siret a devenit unul dintre cele mai frumoase locuri de relaxare din România - Delta Siretului.

Acest articol este parte a proiectului "Turist în țara mea", inspirat de Edenred România. Edenred susține turismul local, antreprenorii români, dar și pe angajații lor, prin voucherele de vacanță Edenred. Proiectul vă va prezenta câteva destinații în care pot fi folosite aceste vouchere.

M-am născut la Iași, iar la 18 ani am ajuns la București. În toată perioada aceasta am făcut de multe ori drumuri acasă și înapoi, ori cu trenul, ori cu mașina. Și de multe ori am ignorat ceea ce aveam aproape, din obișnuință. Nu întâmplător am părăsit Iașiul chiar înainte de a se transforma și a deveni centrul urban de astăzi. La fel, am ales să ignor Siretul multă vreme. Îl știam doar ca o apariție pe drum, între Focșani și Tecuci, dacă voiam să scurtez drumul spre casă și să evit drumul european ce trece prin Bacău și Roman.

Țin minte că am remarcat Siretul prin prisma podului care trece peste el. Trenul trece foarte încet, ca să nu vibreze prea mult podul. Iar mașinile trebuiau să aibă grijă, drumul era îngustat. Dar fix înainte de pod a fost transformată una dintre zonele pe care le consideram abandonate. Așa s-a născut turismul în Delta Siretului, despre care nu știam acum doi ani nimic.

Acolo, la umbra salciilor și pe canalele ce se varsă în Siret, ca mai apoi să se ducă spre Dunăre, s-a născut acum ceva ani Zaga Zaga Sat, un complex uriaș care îmbină relaxarea, pescuitul și distracția.

Citește articolul integral pe start-up.ro.

Sursa foto: start-up.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri