Aegean Airlines anunță creșterea participării sale la Animawings, compania aeriană fondată ȋn 2020 de către proprietarul Christian Tour – Memento Group, de la 25% la 51%. Aegean va ȋmpărţi managementul companiei aeriene cu Memento Group, contribuind cu expertiza sa, ȋn sensul consolidării activităților operaționale ale acesteia.
Aceasta este a doua fază a implicării Aegean ȋn dezvoltarea Animawings, proces iniţiat ȋncă de la începutul anului 2020, când AEGEAN a dobândit o participaţie de 25% la compania aeriană fondată de Memento Group. De mai bine de 12 ani, Christian Tour, principalul operator turistic din România, a fost un client important și de lungă durată al Aegean, operând alături de acesta numeroase zboruri charter din România către Grecia. Investiția totală în numele Aegean pentru pachetul de 51% din Animawings se ridică la 1,3 milioane de euro.
În vara anului 2022, Animawings va opera cu 3 aeronave provenite din flota Aegean. Programul de zbor va sprijini în principal segmentul de agrement din România, atât cu zboruri charter, cât și cu zboruri regulate. Programul pentru 2022 va fi anunțat până la jumătatea lunii noiembrie și este de așteptat să sprijine și mai mult turismul către Grecia şi zona Mediteranei. AEGEAN va supraveghea și sprijini activităţile operaționale, în timp ce aspectele comerciale vor continua să fie realizate în principal de Memento Group.
Citeste si:
Animawings este gata să treacă în a doua fază a dezvoltării sale și suntem foarte încrezători că extinderea parteneriatului cu Aegean va aduce multe beneficii în sensul de a impune compania noastră ca un jucător de top pe piața aviatică locală și regională.
Cristian Pandel, Fondatorul Animawings și președintele al Memento Group
Înființată în anul 2019, Animawings operează zboruri regulate și charter către cele mai populare destinații din Europa și Africa. Acționarii Animawings sunt Memento Group, cel mai mare grup turistic de incoming din România și Aegean Airlines, compania aeriană a Greciei, cea mai mare companie aeriană din SE Europei, membru Star Alliance și cea mai bună companie aeriană regională din Europa.
Sursa foto: Animawings
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: