Datorită succesului mare înregistrat de către ofertele Black Friday, DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) – a decis să lanseze, în premieră, o „Super promoție de Moș Nicolae” și cu ocazia începutului sărbătorilor de iarnă.

Majoritatea reducerilor sunt cuprinse între 50 și 150 de euro și vizează destinații exotice și circuite premium care se vor derula la începutul anului viitor.

”Campania noastră de Black Friday s-a bucurat de un mare interes, ceea ce arată apetitul crescut al turiștilor pentru destinațiile exotice și pentru circuitele cu însoțitor de grup, iar în acest context orice reducere prezintă interes. Ne-am decis să promovăm și noua noastră campanie de Moș Nicolae și de început de sezon de iarnă, datorită cererii cel puțin la fel de mari. Pentru turiștii noștri tradiționali și nu numai, o să mai pregătim astfel de promoții surpriză”, precizează Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.

Iată care sunt cele mai importante Super promoții de Moș Nicolae oferite de DAL Travel

CIRCUIT

PERIOADA

TARIF

REDUCERE

Sua - Miami & Florida

31.01. - 10.02.2022

995 EURO + 1590 USD

100 EURO

Jamaica

09.02. - 17.02.2022

2190 EURO + 990 USD

150 EURO

Pakistanul de Sud

11.02. - 23.02.2022

2890 EURO

100 EURO

Sri Lanka & Maldive

16.02. - 27.02.2022

1260 EURO + 1570 USD

100 EURO

Uganda – Rwanda

19.02. - 07.03.2022

5890 EURO

150 EURO

Tanzania – Zanzibar

26.02. - 09.03.2022

3490 EURO

100 EURO

SUA Minicircuit Coasta Est

01.03. - 08.03.2022

799 EURO +1230 USD

100 EURO

Best of India

04.03. - 15.03.2022

2490 EURO

100 EURO

Egipt și Croazieră pe Nil

03.03. - 13.03.2022

1675 EURO

50 EURO

India de Sud si Sri Lanka

14.03. - 28.03.2022

2690 EURO

100 EURO

Mexic – Cuba

19.03. - 03.04.2022

1490 EURO + 1895 USD

100 EURO

Asia Centrala – Uzbekistan

07.04. - 15.04.2022

980 EURO + 750 USD

50 EURO

DAL Travel este o agenție de turism din România, înființată în anul 2000. Agenția oferă circuite turistice de grup, vacanțe personalizate, sejururi charter, city breaks, dar și organizare de evenimente și vacanțe în România.

Sursa foto: DAL Travel/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri