Ryanair a cerut Comisiei Europene să ignore afirmațiile Lufthansa cu privire la operarea unor „zboruri fantomă” doar ca să-și poată „bloca” sloturile și să se protejeze de concurența dată de companiile aeriene cu tarif redus. Ryanair propune ca Lufthansa să vândă locurile de pe aceste zboruri la tarife mici și
să recompenseze consumatorii din UE, mulți dintre aceștia finanțând ajutorul de stat de 12 miliarde euro pe care Lufthansa și filialele din Belgia, Austria și Elveția l-au primit.

Lufthansa se plânge de „zboruri fantomă”, nu din cauza preocupărilor legate de mediu, ci mai degrabă pentru că nu își pot proteja regimul de sloturi, pe care nu le folosesc, eliminând în același timp concurența și alegerea consumatorului, este precizat într-un comunicat de presă al companiei Ryanair.

„Soluția la problema „zborurilor fantomă” a Lufthansa este una simplă – să vândă aceste locuri turiștilor. Dacă Lufthansa chiar trebuie să opereze aceste zboruri, atunci ar trebui să i se solicite să vândă aceste locuri publicului la tarife mici. Lufthansa preferă să verse lacrimi de crocodil despre mediul înconjurător atunci când face tot posibilul pentru a-și proteja zboruri. Sloturile sunt modul în care blochează concurența și limitează alegerea pe marile aeroporturi hub precum Frankfurt, Bruxelles, Zaventem sau Viena, printre altele”, a declarat Michael O’Leary, Ryanair’s Group CEO Michael O’Leary.

Între timp, Ryanair cere Comisiei Europene să forțeze Lufthansa și altor filiale să elibereze sloturile pe care nu le mai pot folosi, astfel încât acestea să poată fi utilizate de companiile aeriene low-cost.

Companiile din cadrul Lufthansa, unul dintre cei mai mari operatori aerieni din Europa, au efectuat iarna aceasta 18.000 de zboruri care în mod normal ar fi fost anulate din cauza lipsei de pasageri. Zborurile au fost efectuate cu avioane goale sau aproape goale doar pentru a nu pierde dreptul de aterizare și decolare pe mai multe aeroporturi majore.

Fiecare linie aeriană cumpără intervale de timp alocate pentru aterizări și decolări în aeroporturi. Înainte de pandemie, dacă o linie aeriană nu ocupa cel puțin 80% din aceste intervale cu zboruri, ea putea pierde respectivul interval. Procentul a fost revizuit la 50% după startul pandemiei, însă rămâne în continuare prea ridicat comparativ cu scăderea masivă a numărului de călători.

Pentru a-și menține drepturile de utilizare ale aeroporturilor, multe companii aeriene au preferat să efectueze zboruri chiar și cu avionul gol.

Din totalul de 18.000, aproximativ 3.000 de zboruri au aparținut Brussels Airlines (parte a Lufthansa). Vestea i-a făcut pe oficialii Guvernului belgian să le scrie reprezentanților Comisiei Europene pentru a le cere schimbarea regulilor privind rezervarea intervalelor de aterizare/decolare în aeroporturi.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri