Pe aeroporturile din întreaga lume s-a creat un haos de nedescris. După doi ani de pandemie, lumea are un apetit extrem de ridicat pentru călătorii, însă personalul din aeroport este extrem de redus, ceea ce pune multe probleme la nivel de gestionare a zborurilor. Acest deficit de personal la care se adaugă probleme punctuale pentru fiecare companie aeriană se traduc în întârzieri și anulări de zboruri pe mai toate marile aeroporturi din Europa, dar și de peste Ocean. Iată ce ne sfătuiește o stewardesă pentru a avea o vacanță sigură cu avionul și pentru a nu risca să ne trezim cu zborul amânat, sau, mai rău, anulat.

1. Asigură-te că ajungi la timp în aeroport, neapărat cu trei ore mai devreme

Regula celor două ore de mers înaintea zborului s-au transformat, anul acesta în trei ore. Așa că e bine ca înainte de zbor, să fim, așadar mult mai devreme acolo pentru a preîntâmpina situațiile neprevăzute cum ar fi cozile mari la întrările în aeroport sau la bagaje. Dacă motivul călătoriei este un eveniment la care trebuie să fii în altă țară, rezervă biletul cu o zi înainte de eveniment pentru a te asigura că vei ajunge la timp. Este cu atât mai recomandat să faci asta dacă ai un zbor de legătură pe care trebuie să îl prinzi. În eventualitatea în care vei avea întârzieri și vei pierde zborul de legătură, acela s-ar putea să fie singurul zbor din ziua respectivă către destinația în care trebuie să ajungi.

Citește și: 5 sfaturi pentru cei care vor să zboare cu avionul în această perioadă de la Ramona Colea, Director General FlightClaim

2. Nu pleca la drum fără asigurare de călătorie

Foarte important este să iei în calcul să îți faci o asigurare de călătorie care te va putea acoperi în eventualitatea unor întârzieri sau amânări de zboruri. Vei fi astfel eligibil să primești compensări de călătorie.

Sursa foto: Pixabay

3. Alege pe cât posibil zboruri directe

Ar fi util să alegi doar zboruri directe către destinațiile de vacanță, chiar dacă vei plăti mai mult pe un bilet, poate. Însă dacă optezi pentru un zbor cu escală, riști să pierzi zborul de legătură dacă vei avea întârzieri. Dacă, totuși optezi pentru un zbor cu escală, alege una cu o oră mai îndepărtată decât primul zbor. O oră nu mai este suficient pentru o escală pentru ai șanse mari să pierzi zborul de legătură. Un termen realist și potrivit pentru o escală în 2022, în condițiile haosului de pe aeroporturi, este de trei ore, scrie Digi24.

4. Cumpără biletele pentru zborurile de dimineață

Este puțin probabil ca zborurile de dimineață, adică primele din zi să se anuleze, ne sfătuiește însoțitoarea de zbor. Aglomerația apare, în general, în a doua parte a zilei. Da, asta înseamnă să te trezești cu noaptea în cap, însă ai șanse mai mari să nu ți se amâne sau întârzie zborul. Dar dacă zborul de dimineața se anulează, vor exista mai multe opțiuni apoi pentru o altă rezervare.

5. Descarcă aplicația companiei aeriene cu care vei zbura

E bine să ai pe telefon aplicația companiei aeriene cu care vei zbura pentru că acolo vei putea vedea mai ușor informațiile, de la bilete, amânări sau anulări dacă e cazul sau orice alte probleme cu zborul. Tot din aplicație vei putea rezerva următorul zbor, în caz că ți se va anul primul.

Citește și: Stewardesă Lufthansa: Compania e în pragul colapsului, vin pasagerii să ne întrebe dacă mai avem ceva de mâncare

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri