Vizitatorii îmbrăcaţi în costum popular vor beneficia, duminică, de intrare gratuită în Muzeul ASTRA, unde se va sărbători Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România, conform Agerpres.

"Duminică, 14 mai 2023 intrarea va fi gratuită în Muzeul ASTRA pentru vizitatorii îmbrăcaţi în costum popular complet (femei: ie, poale, şurţ şi cătrinţă/ foi, brâu, laibăr sau pieptar; bărbaţi: cămaşă, cioareci sau iţari, brâu, laibăr sau pieptar, clop/ căciulă)", se arată în comunicat.

Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului va organiza duminică, un atelier interactiv de confecţionat ciucuri de împodobit tolicile şi cergile date la piuă, însoţit de o sesiune de întrebări şi răspunsuri denumită sugestiv 'De la cioareci la blue jeans'. Între orele 11,00 şi 15,00 muzeografii Elena Găvan şi Florin Streza alături de Doina Halcea, conservator, vor descrie vizitatorilor cum se confecţiona pe vremuri pânza pentru cioareci şi ce fel de instrumentar se folosea în acest scop. Acţiunea are loc la Complexul de industrii textile de la Gura Râului, judeţul Sibiu/ Piva de la Gura Râului, monument expus în Muzeul în aer liber.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri