O "brutărie-închisoare", în care sclavii erau ţinuţi închişi şi obligaţi să producă pâine, a fost descoperită de arheologi în ruinele oraşului antic Pompei, distrus în anul 79 d.Hr. de erupţia Muntelui Vezuviu.

Săpăturile, efectuate într-o casă, au scos la iveală "o incintă îngustă, fără vedere la exterior, dotată cu ferestre mici cu gratii de fier pentru a lăsa să intre lumina", a anunţat într-un comunicat situl arheologic de lângă Napoli, în sudul Italiei.

Arheologii au ajuns la concluzia că locul era o "brutărie-închisoare, unde sclavii şi măgarii erau închişi şi exploataţi pentru a măcina cerealele necesare fabricării pâinii", notează Agerpres.ro.

Cercetările au dezvăluit, de asemenea, prezenţa unor "marcaje pe podea folosite pentru a coordona mişcarea animalelor, obligate să se rotească ore întregi, legate la ochi".

Casa, despre care se crede că era în curs de renovare la momentul erupţiei, era "împărţită - aşa cum se întâmpla adesea - într-o zonă rezidenţială împodobită cu fresce rafinate şi o zonă de producţie destinată fabricării pâinii", se mai arată în comunicat.

Într-una dintre încăperile brutăriei fuseseră deja descoperite trei schelete în ultimele luni, confirmând că aceasta era locuită.

"Este, cu alte cuvinte, un spaţiu în care trebuie ne imaginăm prezenţa unor oameni cu statut servil al căror proprietar a simţit nevoia să le limiteze libertatea de mişcare", a subliniat Gabriel Zuchtriegel, directorul sitului Pompei, într-un articol ştiinţific.

"Este cea mai şocantă faţă a sclaviei antice, cea lipsită de relaţii de încredere şi de promisiuni de eliberare, în care sclavii erau supuşi la violenţă brută, o impresie pe deplin confirmată de securizarea ferestrelor cu gratii de fier", a adăugat el.

Cenuşa vulcanică aruncată de Vezuviu acum 2.000 de ani s-a depus pe majoritatea caselor din Pompei, permiţând conservarea aproape completă a acestora, împreună cu multe dintre trupurile celor 3.000 de persoane care au murit în dezastru.

Situl Pompei, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, este a doua cea mai vizitată destinaţie turistică din Italia, după Colosseum-ul din Roma.

Sursa foto: Pompeii/ Iilalto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri