Se caută soluții pentru fermieri. Tanczos Barna: Sunt semnate deja 6 tratate pentru exportul animalelor

Sursă foto: Tanczos Barna / Facebook

Se caută soluții pentru fermieri. Tanczos Barna: Sunt semnate deja 6 tratate pentru exportul animalelor

Cuprins Articol:
România a semnat deja şase tratate bilaterale pentru export de ovine şi caprine în condiţii de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel şi Libia, iar alte şase-şapte sunt în curs de negociere, a afirmat, recent, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Tanczos Barna: România este un fel de "locomotivă a ţărilor care se confruntă cu această problemă"

"Pe plan extern, am avut o întâlnire cu domnul Varhelyi (Oliver Varhelyi, comisarul european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor - n. r.) şi am stabilit ce vom face în timpul vacanţei de la Bruxelles, pentru că, spre neşansa noastră, două luni practic au fost pierdute din cauza faptului că la Comisie în iulie şi august nu se lucrează sau se lucrează într-un alt ritm, după alt program.

În baza acestor întâlniri şi cu perspectiva deschiderii exporturilor în cazul în care prezintă România un plan credibil de acţiune, domnul Bociu, preşedintele ANSVSA, a început discuţiile bilaterale pentru noile condiţii de export care se pot crea în momentul în care planul este aprobat şi pus în aplicare la nivelul României. În baza acestor iniţiative de la ANSVSA, sunt semnate deja şase tratate bilaterale pentru export în condiţii de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel şi Libia. Acestea sunt deja semnate, alte şase-şapte sunt în curs de negociere", a spus ministrul interimar.

Acesta a respins "categoric" afirmaţiile potrivit cărora nu s-ar fi făcut nimic în ultimele luni cu privire deblocarea exportului de animale vii, oprit din cauza pestei micilor rumegătoare şi a variolei.

"Începând cu luna mai, de când au apărut acele focare, începând cu luna iunie, când au venit primele decizii ale Comisiei Europene, am menţinut un dialog constant cu asociaţiile reprezentative, am avut şedinţe care au durat ore întregi, am avut întâlniri la care au participat zeci de persoane, poate chiar şi 100, şi în ultimele două luni din acest dialog constant şi din platforma asigurată de Ministerul Agriculturii pentru dialogul între fermieri şi autoritatea responsabilă sanitar-veterinară au izvorât iniţiative comune nu doar la nivel naţional, ci la nivel european, nu doar pentru România, inclusiv pentru celelalte state membre, care se află în aceeaşi situaţie cu noi şi n-au avut iniţiativele noastre, motiv pentru care resping categoric toate acele aprecieri care au spus că în ultimele luni nu s-a întâmplat nimic. 

Trebuie întrebate aceste asociaţii, inclusiv cele care au fost ieri în piaţă, pentru că demersurile noastre comune au început cu întâlniri la nivelul Uniunii Europene cu comisarul pe această problemă, cu domnul Oliver Varhelyi. Cu dânsul m-am văzut exact în ziua premergătoare deciziei, pentru că atunci când am aflat de la colegii noştri noştri de la Reprezentanţă că urmează să vină o decizie radicală de suspendare a exporturilor, am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe domnul Varhelyi, am stabilit în 24 de ore o întâlnire", a susţinut Tanczos.

Potrivit şefului interimar de la Agricultură, săptămâna trecută, România a iniţiat o asociere cu celelalte ţări care se confruntă cu aceeaşi situaţie în privinţa exporturilor de animale, respectiv Bulgaria, Grecia, Croaţia, Cipru, astfel încât la Consiliul de miniştri de pe 28 septembrie să se ceară în comun Comisiei Europene "acele lucruri pe care România le-a cerut separat".

"Ar trebui să înţelegem de unde pleacă această măsură drastică, disproporţionată din punctul meu de vedere, dar o măsură luată, din păcate, de Comisia Europeană şi nu doar în cazul României, ci şi în cazul Bulgariei, în cazul Greciei, în cazul Croaţiei, în cazul Ciprului, toate ţările care se confruntă cu pesta micilor rumegătoare şi cu variola la această specie. (...) Săptămâna trecută, văzând că avem situaţii similare cu Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Cipru, am generat o asociere a celor cinci ţări, cu iniţiativa României, şi avem o iniţiativă care o să ajungă pe ordinea de zi pe 28 septembrie în Consiliul de miniştri.

Prin aceasta prin cerem Comisiei Europene, de data asta împreună, acele lucruri pe care le-a cerut România separat: flexibilizarea legislaţiei, măsuri mai flexibile în cazul în care vin interdicţii de mişcare sau de export, eliminarea sau prevenirea măsurilor disproporţionate în cazul unor focare - dacă avem un focar sau două focare, să nu fie o interdicţie totală, pentru că este şi cazul Bulgariei. Suferă şi ei de acelaşi lucru", a explicat el.

Demnitarul a apreciat că, pe plan intern şi la nivelul Uniunii Europene, România este un fel de "locomotivă a ţărilor care se confruntă cu această problemă", iar iniţiativa sa este apreciată la nivelul statelor membre. În plus, tot pe plan extern, au fost discuţii şi cu autorităţile din Turcia cu privire la înlesnirea tranzitului de carcase pe teritoriul ţării respective.

"Tot pe plan internaţional, văzând că vânzarea de carcase întâmpină greutăţi din cauza tranzitului prin Turcia, am vizitat omologul turc. L-am vizitat, am discutat despre măsurile care se pot lua, au venit şi deciziile autorităţii sanitar-veterinare din Turcia care stabilesc condiţiile de tranzit", a subliniat Tanczos Barna. 

Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către ţările terţe

Vreau să dau un mesaj foarte clar către crescătorii de oi. În maxim o lună de zile, în urma discuţiilor purtate cu comisarul (european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor Oliver) Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către ţările terţe de animale care vor fi vaccinate. Ca să ştie cum îşi fac planurile pe mai departe pentru managementul fermelor. În momentul de faţă fermierii se confruntă cu o lipsă acută de furaje, de apă, dacă nu ai nici piaţă unde să vinzi aceste animale evident că problemele sunt foarte mari", a declarat Buda într-un briefing pentru jurnaliştii români.

El a subliniat că există "promisiuni ferme din partea CE că vom primi peste 1.300.000 de doze pentru a putea vaccina animalele (pentru pesta micilor rumegătoare - n.r.) şi în acelaşi timp că vom putea exporta aceste animale către pieţele din ţările terţe". În acest context, eurodeputatul PNL a denunţat "parazitarea protestelor (de marţi de la Bucureşti) de către forţele extremiste".

"Crescătorii de animale au probleme reale care trebuie să cunoască o rezolvare şi de aici de la PE am ridicat această problemă în discursul meu de la dezbaterea privind starea UE, cerându-i Ursulei von der Leyen să sprijine mai departe sectorul agricol, dar ceea ce s-a întâmplat în România ieri, prin această parazitare a acestor proteste, este un lucru care nu ne face nouă cinste la nivel european. Deoarece aceste probleme ale fermierilor nu se rezolvă de această manieră", a mai spus Daniel Buda.

Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi

Între timp, în siajul protestelor violente din data de 15 septembrie din Piața Victoriei, procurorii cer arestarea a cinci manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor. Acesta din urmă va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, alături de alți patru suspecți, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"La data de 15 septembrie, în Piaţa Victoriei, a avut loc un protest al crescătorilor de animale, care la scurt timp a degenerat în violenţe mai ample exercitate la adresa forţelor de ordine şi bunurilor din dotarea acestora, fiind răniţi mai mulţi jandarmi şi distruse autovehicule şi bunuri. 

Anterior, cu o zi în urmă, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti, a publicat pe aplicaţia TikTok un mesaj prin care instiga publicul să participe la manifestaţie, dar într-un mod violent. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi s-a constituit un dosar penal pentru instigare publică, acesta fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. 

În contextul mai amplu al violenţelor, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În urma cercetărilor, au fost prinşi şi identificaţi cinci bărbaţi, iar printre aceştia se află şi cel care a instigat publicul la violenţă. Cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 51 de ani, sunt acuzaţi de infracţiuni precum ultraj, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi instigare publică. 

Aceştia au dobândit calitatea de inculpaţi şi au fost reţinuţi în cursul nopţii trecute. În cursul zilei de astăzi, procurorii vor formula propunere de arestare preventivă faţă de cei cinci, pentru 30 de zile", a anunţat miercuri Diana Călinescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Conform unor surse judiciare, cel care a instigat oamenii la violenţe se numeşte Ciprian Pamfile şi este un cunoscut susţinător al lui Călin Georgescu. De altfel, el a participat în trecut la mai multe manifestaţii în sprijinul fostului candidat la alegerile prezidenţiale, iar la protestul de marţi din Piaţa Victoriei a apărut la bustul gol, fiind identificat şi ridicat de forţele de ordine.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cercetările efectuate până la acest moment au stabilit că la protestul de marţi au fost răniţi 10 jandarmi, unii dintre aceştia având nevoie de îngrijiri medicale, şi au fost distruse mai multe bunuri: o autospecială a Jandarmeriei, gardurile de siguranţă, precum şi bunuri aparţinând STB.

"Protestatarii sunt acuzaţi că au atacat forţele de ordine cu ţevi metalice, bâte şi diverse obiecte aruncate asupra acestora, respectiv borduri, sticle sau garduri metalice. De asemenea, au distrus gardurile despărţitoare ale sensurilor de circulaţie aparţinând STB", a mai spus reprezentantul Parchetului.

În legătură cu violenţele din Piaţa Victoriei a mai fost reţinut un protestatar, acesta fiind cercetat separat într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. 

Personalizate pentru tine