Renault face concedieri pentru a concura cu China
Sute de locuri de muncă din zonele de inginerie și suport ar putea fi eliminate în Franța, ca parte a planului CEO-ului Renault, Francois Provost, a declarat Laurent Giblot, un reprezentant al sindicatului CGT, conform Automotive News, care citează Reuters. „Desființarea [departamentului nostru de] inginerie este un motiv important de îngrijorare”, a spus acesta. „Reducerile planificate sunt drastice și ridică întrebarea cum va putea grupul să producă cele 36 de modele planificate pentru 2030.”
Reducerea de personal face parte din strategia mai amplă de transformare a lui Provost, dezvăluită luna trecută sub denumirea „futuREady”. Renault avea 100.541 de angajați la sfârșitul anului trecut. Producătorul auto francez are peste 11.000 de ingineri la nivel global, adică peste 10% din totalul forței sale de muncă. Disponibilizările punctuale vor fi decise de managerii Renault din diferite țări, a declarat un purtător de cuvânt al mărcii.
La fel ca alți producători auto europeni, Renault se confruntă cu o concurență tot mai mare din partea producătorilor chinezi, printre care se numără Chery sau BYD. Jucătorii chinezi sunt cunoscuți pentru costurile lor reduse și timpii de dezvoltare mai rapizi decât OEM-urile cu tradiție din Europa. Tocmai de aceea, CEO-ul Renault a declarat că grupul ar trebui să învețe de la chinezi și să ajungă să aplice metodele chinezești.
Renault vrea să-și reducă cheltuielile cu 20% până în 2030
Sub anteriorul plan strategic al Renault, creionat sub conducerea fostului CEO Luca de Meo, Renault a țintit reducerea timpului de dezvoltare al unei mașini de la patru ani la doar doi. Astfel s-a creat directiva „Leap100” sub care s-a conceput noul Twingo E-Tech, dar și versiunea Dacia care folosește aceeași arhitectură și care a fost gata (de la faza de design freeze) în doar 16 luni de zile.
În ciuda acestei rapidități, pe care Renault a promis că o va extinde la întreaga sa gamă de modele când vine vorba de R&D, se pare că producătorul francez încă mai trebuie să facă reduceri de cheltuieli pentru a fi competitiv. Conform punctelor planului „futuREady”, până în 2030 ar trebui atinsă o reducere a cheltuielilor cu 20%.
Mai exact, costurile de distribuție vor fi reduse cu 20%, costurile de dezvoltare cu 40%, costurile de logistică cu 30% (cu ajutorul AI-ului și a automatizării, ce va reduce valoarea inventarului cu un miliard de euro), iar o nouă platformă complet electrică pentru mașini compacte și de dimensiuni medii va fi cu 40% mai ieftină decât modelele electrice actuale din aceste segmente.
În total, Grupul Renault are aproape 19.000 de angajați în România, dar majoritatea acestora lucrează la Dacia. Totuși, hub-ul de cercetare și dezvoltare Renault Technologie Roumanie, împărțit în mai multe sedii, inclusiv centrul de la Titu, este cel mai mare din afara Franței. Anul trecut, RTR avea anul trecut un număr total de aproximativ 1.575 de angajați.