Cutremur în universul BMW: Noul Seria 3 nu are motoare diesel

Sursă foto: BMW

Cutremur în universul BMW: Noul Seria 3 nu are motoare diesel

Cuprins Articol:
Cea de-a opta generație a lui BMW Seria 3, cu nume de cod G50, a debutat recent și a adus după sine un design complet nou, în linie cu limbajul estetic „Neue Klasse” de pe versiunea full-electrică i3, dar o altă mare schimbare este dispariția completă din gama de motorizări din Europa a tuturor propulsoarelor pe motorină, o mișcare ce s-a întâmplat încă din 2024 pentru clienții din Marea Britanie, scrie Automotive News.

Ce motorizări vor fi disponibile pe noul BMW Seria 3

La lansare, noua berlină (dar nu știm ce va fi în cazul break-ului) va fi disponibilă cu trei motorizări cu patru și șase pistoane, exclusiv pe benzină. În timpul prezentării noului model, cei de la BMW au declarat că motoarele diesel, cândva baza vânzărilor Seriei 3, nu vor mai face parte din gamă, o dovadă a cererii în scădere pentru mașini noi cu motoare pe motorină, în ciuda situației diferite de pe piața second-hand.

BMW a transmis, de asemenea, că o versiune hibridă plug-in va sosi în 2027, dar tot pe benzină. Mașina va intra în producție până la finele anului curent, BMW alegând să readucă modelul în Germania, la uzina din Dingolfing, în timp ce varianta electrică este produsă în Munchen. Anterior, Seria 3 a fost făcută pe liniile din Mexic de la San Luis Potosi. Constructorul a explicat că și în vitor se vor mai face BMW-uri acolo, dar doar electrice: i3 și iX3 din 2027.

Iată lista de motorizări de pe BMW Seria 3

  • M350 xDrive: 6 cilindri în linie, 2.998 cmc, 443 cai putere și 580 Nm în total (motorul termic 426 cai putere, 540 Nm). Tracțiune integrală, 0–100 km/h în 4,1 secunde, viteză maximă (limitată) 250 km/h, consum mixt WLTP - 8,2 l/100 km.
  • 320: 4 cilindri în linie, 1.998 cmc, 211 cai putere, 330 Nm. Tracțiune spat, 0–100 km/h în 7,4 secunde, viteză maximă 240 km/h, consum mixt WLTP - 7,5 l/100 km.
  • 318: 4 cilindri în linie, 1.998 cmc, 156 cai putere, 250 Nm. Tracțiune spate, 0–100 km/h în 9,5 secunde, viteză maxmă 215 km/h, consum mixt WLTP - 7,5 l/100 km.

Versiunea de top M350 xDrive a beneficiat de un salt semnificativ în putere, dacă ne gândim că o variantă a bine-cunoscutlui , motor turbo pe benzină de 3,0 litri, cu șase cilindri în linie propune acum 437 de cai putere și 580 Nm, față de cei 369 de cai putere și 500 Nm ai predecesorului. Totuși, trebuie spus că BMW a fost mereu mai degrabă conservator cu privire la cotațiile de putere ale motoarelor sale performante. De asemenea, BMW 320 a „obținut” și el 27 de cai putere în plus față de generația anterioară.

De ce a decis BMW să renunțe la diesel pe unul dintre modelele sale de succes

Decizia marchează o schimbare radicală de direcție dacă ne uităm în urmă la anterioarele șapte generații ale Seriei 3. În perioada de vârf a cererii, motorizările diesel reprezentau până la 80% din înmatriculările de modele noi de Seria 3 în Germania și Europa, în special în cazul generațiilor E90, produsă între 2005 și 2013, și F30, fabricată între 2011 și 2019. Totodată, versiunea 320d a avut un rol esențial în vânzări, ajungând uneori să reprezinte între 40% și 50% din livrările gamei. Consumul redus de carburant a făcut-o foarte populară în rândul șoferilor care parcurg mulți kilometri și al companiilor cu flote auto.

Schimbarea reflectă declinul mai amplu al motorizărilor diesel pe piața europeană. În 2025, ponderea versiunilor diesel în totalul înmatriculărilor de automobile BMW noi din Germania a coborât pentru prima dată sub 30%. În cazul Seriei 3, aceasta este estimată la aproximativ 25–30%, deși BMW nu publică date pentru fiecare model în parte. Modelele electrice și hibride plug-in din propria gamă BMW au atras, la rândul lor, clienți care anterior ar fi ales un model pe motorină.

Companiile și cumpărătorii de flote s-au orientat tot mai mult către modelul electric i4 sau către hibrizi plug-in precum 330e, pe lângă că gama a fost electrificată suplimentar prin lansarea lui iX3 și i3. Cererea pentru diesel s-a concentrat, în schimb, în segmentul automobilelor mai mari. În cazul SUV-urilor BMW X5 și X7, versiunile diesel pot reprezenta în continuare peste jumătate din vânzări.

Decizia de a renunța la motoarele diesel în cazul noii generații a Seriei 3 nu este legată de programul mai amplu de reducere a costurilor derulat de BMW, care prevede eliminarea a aproximativ 8.000 de locuri de muncă la nivel mondial până la sfârșitul anului 2027, arată sursa citată. Reevaluarea tehnologiilor și a gamei de modele face parte din acest program, însă decizia privind motorizările diesel ale Seriei 3 ar fi fost luată anterior.

BMW nu a precizat dacă va renunța la diesel și în cazul altor modele de clasă medie sau al viitoarei versiuni break, Seria 3 Touring. Deocamdată, compania a confirmat strategia de motorizare doar pentru sedan, dar este probabil ca aceeași abordare să fie aplicată și versiunii break. Bavarezii se alătură astfel altor mari constructori care au eliminat motorizările diesel din gama unor modele populare sau nu le mai oferă deloc pe nicio mașină. Volvo, de exemplu, a renunțat complet la motorină și nu este singurul. 

Personalizate pentru tine