Noi plecări voluntare la Dacia. Compensațiile maxime se apropie de 40.000 euro

Sursǎ foto: Dacia

Noi plecări voluntare la Dacia. Compensațiile maxime se apropie de 40.000 euro

Cuprins Articol:
Problemele la Dacia continuă, cel puțin din punctul de vedere al scăderii producției la uzina de la Mioveni. De aceea, dar și din alte motive, producătorul de buget parte a grupului Renault a lansat un alt program de plecări voluntare îndreptat către acei angajați care doresc să-și încheie contractul de muncă prin acordul părților, scrie ziarul Obiectiv de Argeș.

Câți bani primesc angajații care plec de bună voie în această toamnă de la Dacia

Conform unor documente interne, prin care se detaliază cum grupul își aliniază capacitățile și se repoziționează în contextul european și mondial complex, Dacia a lansat, pe 5 octombrie, un nou program de plecări voluntare. Anterior, Dacia a mai anunțat plecări voluntare în februarie și, din nou, în iunie, când au fost plecări și de la Renault Technologie Roumanie (RTR). 

Dacia a subliniat că programul „are caracter strict voluntar”, iar compensațiile acordate angajaților care pleacă diferă în funcție de vechimea în companie a fiecărui lucrător care alege să-și încheie anticipate colaborarea cu Dacia. Concret, compensațiile sunt cuprinse între 45.000 de lei net și 210.000 de lei net. 

Ce sume primesc angajații în funcție de vechimea la Dacia

  • până la 2 ani vechime: 45.000 de lei net;
  • între 2 și 4 ani: 85.000 de lei net;
  • între 4 și 8 ani: 125.000 de lei net;
  • între 8 și 12 ani: 150.000 de lei net;
  • între 12 și 16 ani: 180.000 de lei net;
  • peste 16 ani: 210.000 de lei net.

Conform sursei citate, de acest program sunt vizați în mod special „angajații care lucrează în perimetre în care vor avea loc reduceri sau încetări de activitate, finalizări de proiecte, automatizări și robotizări.” Aceeași sursă arată că „cererile de plecare voluntară pot fi depuse în perioada 5–20 octombrie 2026. Ulterior, angajatorul va analiza solicitările și va comunica deciziile în perioada 21–23 octombrie. Încetarea contractului individual de muncă este prevăzută pentru 1 noiembrie 2026, ultima zi efectiv lucrată fiind 30 octombrie 2026.”

Dacia nu a comunicat clar câte persoane speră să atragă în acest program de toamnă, dar documentele producătorului arată că există și o situație în care compensația poate ajunge la 240.000 de lei net. Este vorba de angajații care au „o boală profesională confirmată sau un accident de muncă soldat cu invaliditate”. Doar aceștia pot primi suma menționată anterior, indiferent de vechimea în companie. La sumele compensatorii se adaugă și valoarea zilelor de concediu aferente lunii octombrie, în funcție de perioada efectiv lucrată în anul curent.

Cu ce probleme se confruntă Dacia în România

Cel mai recent, Mihai Bordeanu, Brand Manager Dacia România, a lansat în septembrie un semnal de alarmă cu privire la provocările cu care se confruntă Dacia în România, spunând că „un producător poate alege să facă mașini și în alte țări”. Șeful Dacia în țara noastră a mai spus și în trecut că România se află „într-un hău de competitivitate”, explicând de ce au plecat de la Dacia deja peste 1.000 de angajați doar până la început de septembrie inclusiv. El a spus că 1.000 dintre angajații care au plecat aveau contracte pe perioadă determinată și alți 700 cu contracte pe perioadă nedeterminată.

„Dacă comparăm, preţul energiei în România astăzi, în 2026, faţă de România de acum câţiva ani, s-a dublat. Noi nu putem să dublăm preţurile maşinilor, pentru că, evident, am ieşi de pe piaţă. Deci avem, pe de o parte, o problemă de competitivitate internă", a explicat acesta. Bordeanu a susţinut că există şi o problemă de competitivitate externă, în condiţiile în care producătorii pot alege ţara în care realizează investiţiile şi producţia.

Bordeanu a mai vorbit despre problema de competitivitate a României și în cadrul unei discuții cu presa organizată la Paris, în marja evenimentului de lansare al noii Dacia Spring. La acel moment, Bordeanu s-a plâns că autoritățile statului „nu ne tratează ca pe cineva care a pus pe masă 4 miliarde de euro”, referindu-se la investițiile făcute de Renault Group în România din 1999 încoace. 

"Din cauza asta trebuie să acţionăm acum, din cauza asta avem nevoie de un plan, în primul rând, care să ne ducă la o energie mai competitivă, de un plan pe care să-l înţeleagă toată lumea şi să acţioneze. Avem nevoie de flexibilitate pe piaţa muncii, apropo de legile care se discută. Avem nevoie de infrastructură în România", a precizat acesta. Bordeanu a vorbit şi despre necesitatea unui program de reînnoire a parcului auto - mai ales în condițiile în care vânzările Rabla în România sunt strâns legate de programul Rabla.

În septembrie, AEI a susținut într-un raport că uzina Dacia de la Mioveni nu se va închide, în timp ce în presă s-a rostogolit de mai multă vreme - dar fără fundament - teoria că Geely ar putea să preia fabrica pntru a avea o bază de producție europeană. În prezent, la Dacia Pitești mai sunt făcute 2 modele, SUV-urile cu valoare adăugată mare Bigster și Duster. 

Bordeanu a susținut că marea provocare pentru Dacia este „să ne asigurăm că păstrăm aceste două modele aici, nu că adăugăm altele noi”, făcând aluzie la faptul că nu s-a luat vreo decizie despre locul de producție al viitoarelor generații Duster și Bigster. Ceea ce este clar este că Mioveniul nu va primi niciun proiect nou până cel puțin în 2030 cât se întinde planul strategic futuREady. 

Pe primele opt luni din 2026, la Dacia s-au asamblat 169.014 de unități față de 185.490 de unități în perioada similară a anului trecut. Astfel, per total, producția auto în România a scăzut cu 7,8% pe primele opt luni în 2026, față de o scădere de 2,7% pe perioada ianuarie-august în 2025 (comparat cu 2024, un an record la capitolul producției auto în România), conform ACAROM. 

Personalizate pentru tine