Proiectul are o valoarea de peste 1,8 miliarde de lei fără TVA
"Progres susţinut la tunelul Margina - Holdea (A1)! Secţiunea Margina - Holdea (9,13 km) de pe Autostrada Lugoj - Deva a atins un stadiu fizic de 52%. Mobilizarea în şantier a asocierii de constructori români şi bosniaci (UMB - EuroAsfalt) este una masivă, obiectivul fiind finalizarea lucrărilor în cursul acestui an", a notat el pe pagina sa de Facebook.
Astfel, la tunelul 1, cele două galerii de 415 metri şi, respectiv, 367,5 metri, au fost deja străpunse şi au fost finalizate mai multe lucrări iar la tunelul 2, pe sensul Nădlac - Sibiu, au fost excavaţi 660 metri din totalul de 1.985 metri.
"Constructorii sunt mobilizaţi în şantier cu 554 de muncitori şi operatori şi 203 utilaje şi echipamente specializate", a adăugat Pistol.
Proiectul, în valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA), este finanţat prin PNRR. Odată finalizată această secţiune, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Boiţa la Nădlac, pe o distanţă continuă de peste 360 kilometri.
Câți kilometri noi de autostradă ar putea fi inaugurați în 2026
Anul viitor ar putea fi daţi în trafic, conform planului de lucrări, 255 de kilometri distribuiți astfel:
- pe A0 - Sector Nord: lotul 1 Joiţa - Corbeanca (17,5 km), lotul 3 Afumaţi - Pantelimon (6,60 km) şi lotul 4 Pantelimon - Glina (4,47 km);
- pe Autostrada Sibiu - Piteşti: Secţiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 km);
- pe Autostrada Transilvania (A3): secţiunile Nădăşelu - Mihăieşti (16,80 km), Mihăieşti - Zimbor (13,26 km), Zimbor- Poarta Sălajului (12,24 km), Secţiunea Suplacu de Barcău - Chiribiş (26,35 km), precum şi lucrări suplimentare la viaducte (2 km);
- pe Autostrada Focşani - Bacău - 46 km: lotul 2 Domneşti Târg - Răcăciuni (24,5 km) şi lotul 3 Răcăciuni - Bacău (21,52 km);
- pe Autostrada Bacău - Paşcani - 77,38 km: lotul 1 Săuceşti - Trifeşti (30,3 km), lotul 2 Trifeşti - Gherăeşti (18,99 km) şi lotul 3 Mirceşti - Paşcani (28,09 km);
- pe Drumul Expres Brăila - Galaţi (DEx6) - 10,767 km.