Care este experiența noului șef de la Porsche
După un deceniu la cârma producătorului de mașini sport din Stuttgart, Oliver Blume se va concentra, începând de la 1 ianuarie 2026, doar pe sarcinile sale de CEO al întregului Grup Volkswagen, cel care controlează și marca Porsche. În locul acestuia va veni, în urma unei decizii agreate în cadrul boardului de supervizare al Porsche, Michael Leiters, o figură cu ștate vechi în companie și unul dintre personalitățile cheie din spatele unor modele ca Porsche Cayenne.
În vârstă de 54 de ani, Leiters are deja mai bine de un deceniu petrecut la Porsche, între 2000 și 2013. El a ocupat, în această perioadă, mai multe poziții importante și a fost, pe parcurs, responsabil pentru dezvoltarea unor mașini care au revitalizat Porsche, inclusiv primul SUV din istoria constructorului german. Ulterior, Leiters a părăsit Porsche pentru a se alătura rivalilor din Maranello.
Ajuns la Ferrari fix când italienii intrau pe tărâmul hibridelor de serie cu LaFerrari,Leiters a preluat funcția de CTO și a continuat efortul de dezvoltare al noilor modele cu tehnologie hibridă, care au ajuns să fie cele mai populare din gama Ferrari. Tot în această perioadă, mașinile „Căluțului Cabrat” au devenit tot mai agile și rapide, iar acest know-how a fost dus de Leiters către McLaren.
Producătorul britanic de supercar-uri l-a numit pe acesta în funcția de CEO în 2022, iar prima lui sarcină a fost pregătirea lansării lui 750S, un urmaș al lui 720S. Ulterior, Leiters a adus pe piață și modelul Artura, marcat de o dezvoltare complicată, fiind o mașină ce a suferit mai multe amânări.
Porsche trece printr-o perioadă dificilă, iar Leiters trebuie să repare situația

Porsche străbate una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, iar asta o recunoaște chiar și CEO-ul demisionar Blume, care arată cu degetul către schimbările de pe cele mai importante două piețe pentru Porsche, respectiv cea americană și cea chineză. Cu pierderi masive în primul semestru, Porsche a decis să execute o întoarcere la 180 de grade, abandonând planurile sale de electrificare agresive.
Această schimbare de registru a provocat pierderi de peste 5 miliarde de euro pentru „părintele” Volkswagen, dar Blume susține că asta va poziționa Porsche într-o poziție „solidă” pe viitor, una din care nu va mai fi așa de ușor pus în pericol de fluctuațiile de pe piață. În 2025, de pildă, această instabilitate de pe piețele-cheie va coborî - spun analiștii - marja de profituri a Porsche până la un minim istoric de doar 2%, în condițiile în care Porsche se lăuda mai mereu în ultimul deceniu cu marje foarte mari pe segmentul de lux.
Anterior, Porsche anunțase un plan ambițios de trecere la mașini electrice care-i costa 1,8 miliarde de euro. Acesta includea lansarea unui Cayenne electric, pe lângă noua generație Macan care, pe Bătrânul Continent cel puțin, este disponibilă exclusiv cu baterii. De asemenea „cuplul” sportiv 718 Cayman și Boxster erau și ele pregătite pentru un viitor full-electric, pe lângă un nou SUV de dimensiuni mari (mai mare decât Cayenne), tot 100% „verde”.
După schimbarea strategică, Porsche a recunoscut că noul SUV mare va fi hibrid, iar modelele noi din gama 718 vor avea, și ele, inclusiv în Europa, o versiune termică. Porsche a explicat că astfel își „flexibilizează” gama, dar, în realitate, vorbim de o reacție a producătorului la vânzările dezamăgitoare ale noului Macan EV, dar și a lui Taycan, care nu mai atrag clienții din Statele Unite - lăsați fără subvenții de stat - în timp ce chinezii aleg tot mai mult mașinile lor, inclusiv pe segmentele premium și de lux.
Rămâne de văzut cât de repede va putea Leiters să realizeze schimbările de care Porsche are nevoie pentru a rămâne pe linia de plutire, dar este clar că acesta are experiența de a face modificări drastice acolo unde ajunge.
De pildă, la Ferrari, el a fost esențial în dezvoltarea modelelor 296 GTB și F8 Tributo, în timp ce la McLaren a împins pentru o nouă direcție de design, ajutând de asemenea și la rezolvarea unor probleme de software care întârziau Artura. În fine, la Porsche a fost responsabil și pentru primul Macan, iar opinia sa era încă de atunci că modelul Cayenne ar trebui să fie oferit și cu un sistem de propulsie hibrid.