Studiu: Mașinile electrice sunt mai fiabile decât cele pe benzină sau motorină. Care este principala lor problemă

Sursǎ foto: Shutterstock

Studiu: Mașinile electrice sunt mai fiabile decât cele pe benzină sau motorină. Care este principala lor problemă

Cuprins Articol:
Cu ajutorul datelor strânse de Automobil Clubul German (ADAC), a fost analizată fiabilitatea mașinilor cu motorizări termice și comparată cu fiabilitatea electricelor, mult mai noi. Conform Carscoops, rezultatele îi contrazic pe criticii care încă susțin că mașinile pe baterii reprezintă un pariu periculos.

Ce au descoperit experții germani după doi ani de cercetări

ADAC a intervenit în cazul a peste 3,6 milioane de incidente auto în ultimul an, date care au stat la baza acestui studiu. Organizația a înregistrat detaliile fiecărei solicitări, iar volumul uriaș de informații arată că mașinile electrice se strică mai rar decât cele cu motoare cu ardere internă.

În 2024, ADAC a anunțat pentru prima dată că dispune de suficiente date pentru a formula o concluzie clară privind fiabilitatea mașinilor electrice, iar rezultatele au fost în favoarea acestora. După încă un an de monitorizare, concluzia a devenit și mai solidă. Deși organizația a primit mai multe solicitări de intervenție pentru vehicule electrice decât oricând, acestea au reprezentat doar 43.678 dintre cele 3,6 milioane de cazuri, adică aproximativ 1,2%.

ADAC precizează în cel mai recent studiu că această creștere este explicată, cel mai probabil, de popularitatea tot mai mare a mașinilor electrice. În plus, rezultatele ar trebui să fie mai relevante, deoarece o parte dintre mașinile electrice aflate în circulație sunt acum cu un an mai vechi.

Esențial este că 2024 a fost primul an în care ADAC a considerat că are suficiente date pentru a afirma cu încredere că mașinile electrice sunt mai fiabile. După încă un an de înregistrări, această concluzie pare și mai puternică. În plus, statistica vine în contextul în care, în iulie 2026, un sfert din toate mașinile înmatriculate în Europa au fost pe baterii.

„În cazul mașinilor înmatriculate pentru prima dată între 2020 și 2022, mașini electrice au înregistrat 4,2 defecțiuni la 1.000 de automobile”, relatează publicația germană Handelsblatt. În cazul mașinilor cu motoare cu ardere internă din aceeași categorie de vârstă, rata a fost de 10,4 defecțiuni la 1.000 de vehicule. În mod interesant, cifrele ADAC au relevat că, în 2025, printre cele mai fiabile mașini compacte s-a numărat și Dacia Sandero, în timp ce Dacia Spring a fost printre cele mai fiabile mașini mici, deși vorbim de o termică și o electrică.

Care este cea mai frecventă și mare problemă la mașinile electrice

Interesant este că cea mai frecventă problemă a fost aceeași pentru ambele tipuri de propulsie: bateria de 12 volți, adică așa-numita baterie de accesorii. Aceasta a provocat 50% dintre defecțiunile înregistrate la mașinile electrice și 45% dintre cele raportate în cazul automobilelor cu motoare cu ardere internă.

În aproape toate categoriile analizate în ultimii ani, mașinile cu motoare termice au înregistrat la fel de multe sau mai multe probleme decât vehiculele electrice. Printre acestea se numără defecțiunile sistemului electric, problemele de management al motorului și cele legate de iluminare.

Singurul domeniu în care mașinile electrice par să aibă mai multe probleme este cel al anvelopelor. Concret, 1,3 solicitări de intervenție din 1.000 au fost provocate de probleme la anvelopele unui vehicul electric, comparativ cu doar 0,9 cazuri la 1.000 de mașini cu motoare cu ardere internă. Trebuie însă precizat că modelele electrice mai noi nu par să se confrunte cu aceeași problemă. Asta și pntru că producătorii de anvelope dezvoltă noi și noi compoziții de pneuri special pentru electrice, care sunt mai grele în medie decât termicele comparabile.

Indiferent de vechime, mașinile electrice sunt ferite și de defecțiunile specifice motoarelor cu ardere internă. Acestea nu necesită schimburi de ulei și nici nu au sistemul de propulsie complex al unei mașini cu motor termic. Prin urmare, au mai puține componente care se pot defecta. În schimb, dacă la un EV apar probleme la baterie, costurile pot fi foarte însemnate, aceasta fiind cea mai scumpă componentă de pe o mașină „verde”. 

ADAC admite că, în acest moment, compararea mașinilor electrice cu cele cu motoare termice vine cu anumite limite. Datele disponibile sunt încă restrânse, deoarece mașinile complet electrice nu se află pe șosele de suficient de mult timp. De aceea, nu se poate spune încă cât de fiabile vor fi după mai mult de zece ani de utilizare.

Totuși, rezultatele reprezintă un indiciu important că mașinile electrice devin mai fiabile și ar putea fi, într-adevăr, o variantă mai practică de transport, chiar și fără a lua în calcul impactul lor asupra sustenabilității. Am arătat, într-un articol mai vechi, de ce miturile negative care persistă în legătură cu electrificarea parcului auto sunt, în mare, greșite sau înșelătoare

Personalizate pentru tine