Un stâlp aproape că a fost dărâmat de tramvai
„Ca urmare a deraierii, o porțiune din tramvai a intrat în coliziune cu un stâlp. La momentul producerii evenimentului, în tramvai se aflau aproximativ 20 de calatori, dintre care șase persoane au solicitat îngrijiri medicale. Ulterior, patru dintre acestea au fost transportate la spital”, au transmis autoritățile.
„Am intervenit cu o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare și patru echipaje de prim-ajutor”, arată sursa citată. Nu este clar cât de mult a fost perturbat traficul auto în zonă, dar cel al tramvaielor de pe linia 25 este blocat, pe sensul către CFR Progresul, ca urmare al incidentului.
STB a înființat, de urgență, o linie de navetă pentru a prelua pasagerii
„Circulația tramvaielor a fost deviată, iar pentru preluarea călătorilor a fost înființată linia navetă 625”, a transmis STB. La scurt timp după producerea incidentului, imagini cu tramvaiul avariat au apărut pe platformele de social media, cititorii acuzând - fără probe - starea șinelor din acea zonă.
Primul tramvai Astra Imperio Metropolitan al STB SA a intrat în teste în 2022. De atunci, tramvaiele au fost implicate în mai multe incidente, inclusiv coliziuni cu automobile, dar și cu autobuze și alte tramvaie, din diverse motive. Inițial, Primăria Capitalei, sub Nicușor Dan pe atunci, a comandat 100 de tramvaie Imperio, achiziționate și cu fonduri europene.
„În Bucureşti, din 1989 până azi au fost aduse 17 tramvaie noi. Asta e tot ce am putut să facem din '89 până azi şi acest lot de 100 este o îmbunătăţire considerabilă a flotei noastre de transport public. Banii europeni au venit cu nişte obligaţii. Obligaţia este ca pe fiecare dintre liniile pe care circulă - prima linie o să fie 41 - să avem peroane de 40 de metri. Astăzi am avut o şedinţă de Consiliu General”, spunea la acea vreme Nicușor Dan.