Titlurile de stat Fidelis se pot cumpăra de la bănci și brokeri autorizați. După achiziționarea acestora, investitorii pot aștepta ca ele să ajungă la maturitate și statul să le returneze banii și dobânda, sau le pot vinde anticipat pe Bursa de Valori București.
Titlurile Fidelis sunt diferite de titlurile de stat Tezaur. Titlurile Tezaur se pot cumpăra doar de la unitățile Trezoreriei, de la Poștă sau prin intermediul Ghișeul.ro. Persoanele care le cumpără trebuie să aștepte maturitatea acestora pentru a-și încasa banii și nu le pot vinde anticipat pe bursă.
Evoluția titlurilor de stat Fidelis în prima jumătate a anului 2025
În ianuarie 2025, Ministerul Finanțelor nu a făcut nicio ofertă de titluri de stat Fidelis. Ofertele ulterioare au marcat un trend de scădere a dobânzilor. În mai însă, dobânzile au crescut. Astfel, pe maturitatea cea mai scurtă în lie (2 ani) dobânzile au crescut de la 6,60% la 6,75%. Creșterea a fost chiar mai mare în cazul titlurilor de stat în euro. De exemplu, titlurile de stat în euro pe 2 ani au sărit de la 3,60%, la 3,85%.
Totul a venit în contextul unei lupte foarte dure pentru fotoliul de președinte al României, scrutinul fiind oricum foarte tensionat după ce precedentele alegerie prezidențiale, din decembrie 2025, au fost anulate.
De altfel, incertitudinea politică nu s-a reflectat doar asupra dobânzilor la titlurile de stat, ci și asupra leului, care a spart în premieră pragul de 5 lei/euro.
Evoluția titlurilor de stat Fidelis în a doua jumătate a anului 2025
În cea de-a doua jumătate a anului, Minsiterul Finanțelor a reorganizat emisiunile de titluri de stat Fidelis pe care le făcea în mod normal.
Astfel, termenul tuturor emisiunilor a fost extins, renunțându-se la emisiunile în lei pe 1, 3 și 5 ani, acestea fiind înlocuite cu emisiuni de 2, 4 și respectiv 6 ani. O reorganizare a fost făcută și în cazul emisiunilor în euro, cea de 2 ani devenind emisiune de titluri pe 3 ani, iar cea de 7 ani devenind emisiune de titluri pe 10 ani. În felul acesta, statul a vrut să își asigure finanțare pe termene mai lungi.
La capitolul dobânzi, tendința de scădere a continuat, chiar dacă a existat un interval de trei luni (august – octombrie) în care acestea au fost practic înghețate. Finalul de an a adus noi reduceri ale dobânzilor, cea mai accentuată fiind în decembrie, când dobânzile la titluri de stat în lei pe 2 ani s-au redus de la 6,95%, la 6,55%.