Cu o experiență de aproape 20 de ani în domeniul comercial internațional, din care 11 petrecuți în cadrul Beiersdorf Germania și Austria, Leonid a contribuit la dezvoltarea și implementarea strategiilor de marketing, precum și la definirea și execuția strategiilor de trade marketing și vânzări în Europa de Est.
Noul country manager Southeast Europe, responsabil pentru operațiunile companiei din România, Bulgaria și Republica Moldova deține o diplomă de master în Afaceri Internaționale de la Universitatea Erlangen-Nuremberg. Oficialul are expertiza în crearea unor experiențe de brand, orientate spre consumator.
„Transmit recunoștința mea colegilor din România și Bulgaria pentru primirea călduroasă, deschiderea, energia și entuziasmul lor. Sunt convins că, împreună, vom continua să ne dezvoltam – ca business, ca organizație și ca echipă”, a declarat Leonid Zaplatnikov, Country Manager Southeast Europe Beiersdorf.
Cu o istorie de peste 140 de ani, Beiersdorf este un pionier în dezvoltarea produselor de îngrijire a pielii și în cercetarea dermatologică. Portofoliul său include mărci globale recunoscute, precum Nivea, Eucerin, La Prairie și Hansaplast, construite pe expertiză științifică, inovație și încredere.