De la laborator artizanal la un business cu patru linii de activitate – strategia din spatele Zelateria

sursă foto: CLS Media

De la laborator artizanal la un business cu patru linii de activitate – strategia din spatele Zelateria

În 2012, Ana Consulea revenea în România după școala de cofetărie din Franța cu un obiectiv clar: să schimbe standardele din cofetăria românească. La acel moment, piața premium a deserturilor era încă la început, iar oferta era limitată.

Paisprezece ani mai târziu, Zelateria este un business construit în jurul a patru direcții complementare: laboratorul propriu de cofetărie, Braseria Zelateria din Aviatorilor, gelateria Zelato și divizia dedicată evenimentelor private și corporate. Ceea ce le unește nu este doar produsul, ci aceeași filozofie de lucru: construirea unor experiențe care pornesc de la oameni și de la contextul în care desertul este consumat.

„Ne-am propus să ridicăm standardele într-un domeniu pe care îl iubim. Privind în urmă, cred că am demonstrat că un business construit cu răbdare, consecvență și implicare poate schimba felul în care oamenii privesc desertul”, spune Ana Consulea, fondatoarea companiei.

O divizie care a crescut odată cu încrederea clienților

Spre deosebire de alte linii de business dezvoltate în urma unor planuri de extindere, divizia de evenimente a Zelateria a apărut firesc.

În 2014, odată cu deschiderea primului laborator propriu, clienții au început să solicite nu doar prăjituri și torturi aniversare, ci și deserturi pentru nunți, botezuri și evenimente speciale. Cererea a venit din piață, iar compania a ales să răspundă fără să accelereze artificial ritmul de dezvoltare.

În locul unei creșteri rapide, Zelateria a investit în oameni, procese și know-how. Au fost dezvoltate echipe dedicate de consultanți, proceduri clare și un mod de lucru în care fiecare proiect începe cu o etapă de înțelegere a clientului și continuă cu construirea unei soluții personalizate.

Astăzi, divizia de evenimente reprezintă unul dintre pilonii strategici ai companiei și gestionează atât evenimente private, cât și proiecte corporate, de la lansări de produs și conferințe până la aniversări de companie și activări de brand.

De la furnizor de deserturi la partener de consultanță

În ultimii ani, piața evenimentelor s-a schimbat semnificativ. Dacă în trecut accentul era pus aproape exclusiv pe partea decorativă, astăzi companiile caută experiențe coerente, în care fiecare element contribuie la mesajul evenimentului.

Această schimbare a determinat și evoluția modului de lucru al Zelateria.

Procesul începe cu o etapă de consultanță în care echipa analizează identitatea companiei, publicul căruia i se adresează, obiectivele evenimentului, bugetul și mesajul pe care brandul dorește să îl transmită. Abia după această etapă sunt propuse conceptul desert barului, tortului sau al cadoului. 

„Nu există două evenimente la fel și nici două companii cu aceeași cultură organizațională. Nu pornim doar de la un catalog de produse. Pornim de la întrebarea: ce experiență își dorește clientul să creeze? Uneori personalizarea înseamnă identitate vizuală, alteori înseamnă arome, forme sau detalii inspirate din povestea brandului. Rolul nostru este să transformăm toate aceste informații într-un concept coerent”, explică Ana Consulea.

Această abordare a schimbat și poziționarea companiei în relația cu clienții.

În multe proiecte, Zelateria colaborează încă din faza de concept cu agenții de comunicare, organizatori de evenimente și departamente de marketing, contribuind la definirea experienței, nu doar la execuția ei.

Personalizarea începe înainte de primul desert

Pentru echipă, personalizarea nu înseamnă doar alegerea unor culori sau imprimarea unui logo pe un desert. Înseamnă înțelegerea contextului în care oamenii se întâlnesc.

La un eveniment privat, deserturile trebuie să vorbească despre povestea gazdelor. La un eveniment corporate, ele trebuie să susțină identitatea companiei și să completeze experiența participanților.

Din acest motiv, fiecare proiect este construit individual, iar consultanța are aceeași importanță ca execuția.

„Cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri din ceea ce facem este că avem privilegiul de a intra, pentru puțin timp, în universul altor oameni. Îi ascultăm, încercăm să îi înțelegem și transformăm toate aceste informații într-o experiență care îi reprezintă cu adevărat”.

O strategie construită pe consolidare, nu pe viteză

Într-o perioadă în care multe companii urmăresc extinderea accelerată, Zelateria a ales o strategie diferită. Fiecare etapă de dezvoltare a fost construită doar după ce organizația a fost pregătită să o susțină.

„Există întotdeauna tentația de a crește mai repede, dar poate mai putin stabil. Noi am preferat să investim mai întâi în echipă, în procese și în cultura organizațională. Să fii constant nu este spectaculos și nu se viralizează, dar este ceea ce construiește un business care rezistă în timp”.

Aceeași filozofie a stat și la baza rebrandingului din 2024, când Zexe Braserie a devenit Zelateria.

Schimbarea nu a urmărit doar un nume nou, ci alinierea identității companiei la realitatea business-ului. În timp, activitatea depășise cu mult zona unei braserii, iar noul brand reunește astăzi toate liniile companiei sub aceeași identitate și aceeași promisiune: manufacturieri de gust, amintiri și atitudine.

Următoarea etapă

Pentru perioada următoare, obiectivul companiei nu este extinderea cu orice preț, ci consolidarea modelului construit în ultimii ani.

Accentul va rămâne pe dezvoltarea diviziei de evenimente, pe creșterea componentei de consultanță și pe construirea unor experiențe din ce în ce mai relevante atât pentru clienții privați, cât și pentru mediul corporate.

Într-o piață în care produsele premium devin tot mai accesibile, diferența este făcută de modul în care acestea sunt integrate într-o experiență memorabilă.

Pentru Zelateria, aceasta este direcția care va defini următorii ani de dezvoltare.

Personalizate pentru tine