Ce fel de companii din România acceptă să cumperi cu criptomonede? Laura Enache, xMoney: Avem doar 200 în țară, majoritatea în imobiliare sau auto

Sursă foto: Ovidiu Udrescu

Ce fel de companii din România acceptă să cumperi cu criptomonede? Laura Enache, xMoney: Avem doar 200 în țară, majoritatea în imobiliare sau auto

Cuprins Articol:
Românii care dețin criptomonede pot face cumpărături direct prin aceste monede virtuale, dar comercianții care acceptă acest mijloc de plată încă sunt puțini. Conform Laurei Enache, Executive Lead - Fiat la compania xMoney, față de piața totală din Europa, unde, în portofoliul xMoney există 20.000 de companii care acceptă crypto ca mijloc de plată, în România există doar 200 de astfel de comercianți. În România, cei care acceptă crypto sunt cei cu bunuri de valoare mare, din imobiliare, auto sau luxury.

Ce fel de companii din România acceptă să cumperi cu criptomonede?

În România, estimările arată că între 5% și 10% din populația totală sunt deținători de crypto, conform crypto.ro. Astfel, comercianții din România ar putea să trebuiască să își lărgească modurile prin care acceptă plățile. Laura Enache a declarat, la conferința Future Banking Summit 2025, că acceptarea crypto payments funcționează foarte bine pentru tichete mari.

„Există și în România un interes, chiar dacă nu e la fel de mare precum în alte țări. Dacă în Europa avem undeva la 20.000 de comercianți care acceptă crypto ca plată, în România avem doar 200. E foarte interesant cine sunt comercianții aceștia care acceptă crypto în România, iar asta ne spune de ce nu sunt mai mulți. În principiu, acceptarea crypto payments funcționează foarte bine pentru tichete mari. Atunci vedem comercianți din zona de real estate care acceptă bitcoin sau ethereum, în zona de luxury, vânzări de mașini, chiar zilele acestea am asistat un dealer din România să vândă o mașină de 150.000 de euro cu bitcoin. Asta pentru că noi preluăm de la vânzător și de la cumpărător ideea de off-ramps. Tu ai banii într-o crypto și ar trebui să treci printr-un proces ca să treacă în fiat”, spune Laura Enache.

Cum funcționează plățile cu crypto în România?

Conform reprezentantei xMoney, interesul companiilor există fiindcă clienții acestor comercianți sunt interesați să plătească cu criptomonede, astfel, comercianții trebuie să urmeze acest interes și să răspundă acestei nevoi.

„Cu toții suntem în business-ul în care suntem fiindcă credem că avem un trend, iar acela va fi cel care va face piața să crească. Noi am încercat să facem legătura cu ce este deja prezent în piață și ceea ce intuim că ar putea să fie un trend pentru viitor, respectiv plățile din zona de web3. În momentul de față, xMoney are două componente separate, ceea ce prevede și legislația, respectiv o componentă de e-money, prin care noi oferim zona asta, care e deja tradițională, de acceptare la plată prin carduri și transferuri bancare, dar și componenta de acceptare la plată prin criptomonede”, spune Laura Enache.

Future Banking Summit este un eveniment organizat de Future Banking, cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania, UniCredit Bank Romania, Mastercard, BCR, Garanti BBVA Romania, Visa, Evrotrust, Adastra, DoAff, RoPay, Entrust - (Gold Partners), Zitec, Graia, ING Romania, NETOPIA Payments, Optimizor, BLIK, Dendrio, ADVAHOO, fme Romania, CEC Bank, SAS, INFORM, member of AUSTRIACARD HOLDINGS, BRD - Groupe Societe Generale, Namirial, Token Payment Services, xMoney, FintechOS, Intuitech, Salt Bank, ASEE, certSIGN, IT Smart Systems, TCN, Wonderful, GFT Technologies, Imobiliare.ro Finance  - (Silver Partners), theMarketer, SelfPay - (Expo Area Partners), ROPECO, LENDOX - (Sponsors) și cu suportul Chocolissimo Romania, Magnolia, Libris și Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu.

 

Personalizate pentru tine