19 Martie 2020

Berza, FashionDays.ro: Măsurile Guvernului sunt bune. Acum decisiv e cash-ul



Robert Berza, CEO al FashionDays, unul dintre cei mai mari jucători pe această zonă, consideră că măsurile economice sunt în direcția bună, ca și cele luate în ultimele săptămâni cu focus pe sănătatea populației (închis școli, carantinare, oprit zboruri spre focare, închise baruri-restaurante etc).

”La fel cum acestea au venit în pași, mă aștept personal că Guvernul României să vină în etape cu alte măsuri care să sprijine economia, pentru că în acest moment încă există o foreacstare limitată a impactului crizei. Cu cât vor trece mai multe săptămâni, cu atât vor fi mai multe informații din piețele locale și internaționale, și cred că o să descoperim cu toții că e nevoie de un sprijin suplimentar din partea Statului”, consideră managerul.

Acum decisiv este cash-ul: cred că este extrem de important că azi, mâine, foarte rapid, toate datoriile pe care Statul încă le are către mediul privat să fie plătite. Ar fi o gură de oxigen la începutul unei bătălii destul de lungi pentru multe companii mici sau medii, completează Robert Berza.

Cum ți se par măsurile Guvernului? Nu ezita să comentezi.



Citeste si